Accesări: 1008

Campania de vaccinare pe plan local a debutat la începutul acestui an. Primele persoane imunizate la Fălticeni au fost medicii și asistentele spitalului, dozele Pfizer fiind administrate începând cu 4 ianuarie 2021. La scurt timp au urmat și persoanele în vârstă.

Din primăvară, odată cu reluarea cursurilor în școli, și profesorii s-au putut imuniza împotriva noului coronavirus.

Vaccinarea nu este obligatorie.

Din datele remise de ISJ Suceava, de-a lungul perioadei când cursurile s-au desfășurat cu prezență fizică, în unitățile de învățământ din Fălticeni s-au înregistrat mai puțin de 10 cazuri de îmbolnăviri cu noul coronavirus în rândul cadrelor didactice.

Câți profesorii s-au vaccinat?

În municipiul Fălticeni activează aproximativ 400 de profesori și 45 de educatori.

Puțin peste jumătate dintre aceștia au acceptat să se imunizeze, în timp ce restul au ales să nu se vaccineze.

Din datele remise de unitățile școlare, la solicitarea cotidianului Cronica de Fălticeni, reiese că 201 profesori, de la cele șase dintre cele șapte școli și colegii din municipiu, s-au vaccinat. Profesorii care au refuzat să se imunizeze sunt mai puțini la număr, mai precis 167.

Asta înseamnă că rata de vaccinare în rândul profesorilor care predau la unitățile din Fălticeni este de 54,61%, iar cea a celor nevaccinați este de 45,39%.

Personalul auxiliar și nedidactic din cele șase școli și colegii din municipiu are rate mai mici de vaccinare, în comparație cu profesorii. Procentele celor nevaccinați variază, în funcție de unitatea școlară, de la 30 la 95%.

Calculul nu include Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, unitate care urmează să ne furnizeze datele privind vaccinarea.

La nivel de unitate școlară, cel mai ridicat grad de vaccinare, ce include profesori, personal auxiliar și nedidactic, se înregistrează la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” – 73.3%, apoi la Colegiul Național „Nicu Gane” – 69,75%., respectiv Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” – 50%.

La grădinițe, procentajul total al vaccinării personalului la cele două mari unități, „Pinocchio” și „Voinicelul”, este același, de 39%.

Din 45 de educatoare, 23 s-au vaccinat, 18 la GPP „Pinocchio” și 5 la „Voinicelul”, iar 22 nu s-au vaccinat, 14 la GPP „Pinocchio” și 8 la „Voinicelul”. De cealaltă parte, majoritatea angajaților din rândul personalului auxiliar și nedidactic au preferat să nu se vaccineze.

Colegiul „Nicu Gane”

Profesori vaccinați – 40 (76,92%)
Profesori nevaccinați – 12 (23,08%)

Personal auxiliar vaccinat – 7 (63,60%)
Personal auxiliar nevaccinat – 2 (36,40%)

Personal nedidactic vaccinat – 68,75%
Personal nedidactic nevaccinat – 31,25%

Procent total vaccinare – 69,75%


Colegiul „Vasile Lovinescu”

Profesori vaccinați – 49 (50%)
Profesori nevaccinați – 49 (50%)

Personal auxiliar vaccinat – 4 (33,33%)
Personal auxiliar nevaccinat – 8 (66,67%)

Personal nedidactic vaccinat – 36,00%
Personal nedidactic nevaccinat – 64,00%

Procent total vaccinare – 46,30%


Colegiul „Mihai Băcescu”

Profesori vaccinați – 55 (49,54%)
Profesori nevaccinați – 56 (50,46%)

Personal auxiliar vaccinat – 5 (38,46%)
Personal auxiliar nevaccinat – 8 (61,64%)

Personal nedidactic vaccinat – 4,80%
Personal nedidactic nevaccinat – 95,20%

Procent total vaccinare – 30,93%


Școala Gimnazială „Ion Irimescu”

Profesori vaccinați – 23 (54,76%)
Profesori nevaccinați – 19 (45,24%)

Personal auxiliar vaccinat – 40%
Personal auxiliar nevaccinat – 60%

Personal nedidactic vaccinat – 20%
Personal nedidactic nevaccinat – 80%

Procent total vaccinare – 38,25%


Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”

Profesori vaccinați – 14 (50%)
Profesori nevaccinați – 14 (50%)

Personal auxiliar vaccinat – 100%
Personal auxiliar nevaccinat – 0%

Personal nedidactic vaccinat – 70%
Personal nedidactic nevaccinat – 30%

Procent total vaccinare – 73,33%


Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”

Profesori vaccinați – 20 (54%)
Profesori nevaccinați – 17 (46%)

Personal auxiliar vaccinat – 80%
Personal auxiliar nevaccinat – 20%

Personal nedidactic vaccinat – 50%
Personal nedidactic nevaccinat – 50%

Procent total vaccinare – 50%


Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”

  • datele urmează să fie comunicate

Profesori vaccinați –
Profesori nevaccinați –

Personal auxiliar vaccinat –
Personal auxiliar nevaccinat –

Personal nedidactic vaccinat –
Personal nedidactic nevaccinat –

Procent total vaccinare –


Gradinița cu Program Prelungit „Pinocchio”

Educatoare vaccinate – 18 (56,25%)
Educatoare nevaccinate – 14 (43,75%)

Personal auxiliar vaccinat – 21,74%
Personal auxiliar nevaccinat – 78,26%

Personal nedidactic vaccinat –
Personal nedidactic nevaccinat –

Procent total vaccinare – 39%


Gradinița cu Program Normal „Voinicelul”

Educatoare vaccinate – 5 (39%)
Educatoare nevaccinate – 8 (61%)

Personal auxiliar vaccinat – 0
Personal auxiliar nevaccinat – 100%

Personal nedidactic vaccinat – 0
Personal nedidactic nevaccinat – 100%

Procent total vaccinare – 39%

ȘTIRI