Accesări: 7904

Concurența se întețește pe piața locală. Penny Market își extinde rețeaua națională cu un magazin și la Fălticeni, după ce negocierile dintre reprezentanții companiei germane și proprietarii terenului au fost finalizate anul trecut. Noua unitatea este construită pe strada Oborului, între sediul Delgaz Grid și Stația de Ambulanță.

Penny Market va fi al treilea magazin al unei companii germane și al șaptelea care va fi deschis de o companie străină la Fălticeni, după Lidl, Kaufland, Carrefour, Profi, Pepco și Jysk.

Negocierile cu reprezentanții rețelei deținute de compania REWE, privind vânzarea terenului din Fălticeni, au început în februarie 2019 și au fost finalizate anul trecut.

Proprietarii au cerut 105 euro pe metrul pătrat, adică 900.000 de euro, însă prețul final a fost negociat la un tarif mai mic. Valoarea tranzacției nu a fost dată publicității.

Primele demersuri au fost făcute în urmă cu șase ani, când discuțiile se purtau cu Fundația Caritatea, pentru ridicarea magazinului pe locul vechii maternități, de pe strada Sucevei.

Negocierile dintre Fundația Caritatea (proprietarul terenului și clădirii maternității) și compania REWE au fost foarte avansate, însă blocajul s-a produs în Consiliul Local pe fondul unor dezbateri interminabile, astfel că proiectul a fost amânat de fiecare dată.

12 luni pentru finalizarea investiției

Lucrările la magazinul Penny Market din Fălticeni au început în această primăvară.

Pe terenul achiziționat se afla prima stație pentru generarea curentului electric din oraș, construită acum aproape un secol în urmă. Clădirea, desfășurată pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, a fost demolată, lucrările fiind în mare parte încheiate.

Magazinul, situat în apropiere de zona centrală, va avea o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați. Unitatea va include pe lângă spațiul de vânzare, un spațiu de depozitare, parcare, acces pietonal și auto.

Acesta se va face din străzile Oborului și Unirii, parcarea urmând să aibă minim 95 de locuri.

Investiția va fi finalizată până în martie 2022.

Magazinul Penny Market din Fălticeni va fi deschis, la o dată ce va fi comunicată ulterior.

Compania REWE deține la ora actuală șapte magazine în județul Suceava, în localitățile Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Rădăuți, Dumbrăveni, Vicovu de Sus și Suceava, iar la nivel național se apropie de cifra 300.

Conceptul Penny Market

În anul fiscal 2019, Penny Market a înregistrat o cifră de afaceri de 3,96 miliarde lei, în creștere cu 15% față de anul fiscal precedent.

În tot acest interval de timp, peste două milioane clienți au vizitat magazinele din întreaga țară.

Cu o strategie de expansiune ambițioasă, produse de calitate ce provin de la furnizori și producători locali și o atenție constantă la nevoile clienților, compania și-a propus să investească peste două miliarde de lei în următorii șase ani pe piața din România.

Magazinele Penny Market au un format modern ca urmare a investițiilor companiei în remodelarea întregii rețele de magazine sub conceptul Future Store.

În cadrul procesului de remodelare, accentul a fost pus pe designul modern și elegant, experiența clienților la cumpărături fiind îmbunătățită datorită reorganizării categoriilor de produse în așa fel încât să ofere mai mult spațiu alimentelor proaspete, atent selecționate zi de zi.

Penny este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi jucători de pe piața comerțului cu amănuntul din România.

Primul magazin a fost deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău.

Rețeaua Penny Market din România este alcătuită din 281 de magazine și o echipă formată 5.000 de angajați.

ȘTIRI