Un șofer din comuna Fântana Mare s-a oprit cu mașina pe câmp. Polițiștii l-au testat pe bărbat. Alcoolemia era uriașăRural

Un șofer din comuna Fântana Mare s-a oprit cu mașina pe câmp. Polițiștii l-au testat pe bărbat. Alcoolemia era uriașă

       Accesări: 3058

Alcoolul le sucește mințile șoferilor și îi scoate de pe traiectorie. Călătoria unui conducător auto din comuna Fântâna Mare s-a încheiat într-un alt punct de destinație, altul decât și-ar fi închipuit, mașina acestuia ajungând pe un câmp agricol. Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au fost anunțați sâmbătă, 24 august, în timpul după-amiezii, despre acest incident, iar bănuielile agenților s-au adeverit.

Bărbatul consumase alcool, și nu puțin, iar asta nu l-a împiedicat să urce la volan și plece la drum.

Fapta este cu atât mai nesăbuită, ținând cont că în astfel de situații reflexele unui șofer sunt mult diminuate, la fel ca și atenția, două atribute importante pentru un șofat în condiții de siguranță.

Pe de altă parte, el circula pe DN2, șosea cu trafic intens, drum pe marginea căruia pot fi observate numeroase cruci ale victimelor decedate în accidente rutiere, aspect care ar trebui să dea de gândit oricărui șofer.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în comuna Fântâna Mare, a pierdut la un moment dat controlul autoturismului marca Opel și, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Acesta se deplasa în afara localității Spătărești, pe direcția spre Vadu Moldovei, iar la intersecția cu drumul către Fântâna Mare, a ieșit de pe carosabil, a acroșat un indicator rutier și s-a oprit pe un teren agricol.

Șoferul era singur în mașină.

Polițiștii l-au testat cu etilometrul, iar rezultatul este unul care i-a șocat pe agenții de la rutieră.

Aparatul indicase valoarea de 1,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, cea mai mare alcoolemie înregistrată anul acesta cu aparatul etilometru, valoare care depășește de circa 5 ori limita minimă, 0,40 mg/l, prevăzută la infracțiunea de conducere sub influența alcoolului.

Potrivit legislației în vigoare, agenții de poliție l-au însoțit pe conducătorul auto la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În urma acestei examinări va fi stabilită alcoolemia în sânge.

Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni continuă cercetările în acest caz și au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

ȘTIRI