Suporteri din Fălticeni, Bunești, Râșca, Mălini și Rădășeni au fost alături de tricolori la meciul România – BelgiaSport

Suporteri din Fălticeni, Bunești, Râșca, Mălini și Rădășeni au fost alături de tricolori la meciul România – Belgia

       Accesări: 2756

Alături de tricolori. Români din toate colțurile Europei au venit să-și încurajeze echipa favorită la Campionatul European de Fotbal din Germania. Printre numeroșii suporteri prezenți la Köln s-au aflat și câțiva fălticeneni, veniți din țară sau din străinătate la întâlnirea cu echipa antrenată de Edi Iordănescu.

Victoria superbă obținută de România din meciul cu Ucraina, 3-0, le-a dat mari speranțe românilor care au umplut arena sportivă RheinEnergieStadion din al patrulea cel mai mare oraș al Germaniei.

Cătălin Muraru este unul dintre fălticeneni care au fost alături de echipa națională la cel mai greu meci al grupei E.

Rezident în Olanda, el a venit la Köln alături de cele trei fiice ale lui, suporteri la fel de înfocați ca și tatăl lor.

Ei n-au ajuns pe stadion, dar au urmărit partida cu sufletul la gură, într-un loc special amenajat, nu departe de Catedrala din Köln.

„Am urmărit meciul România-Belgia alături de 1.000 de români, în Köln, în zona special amenajată pentru fani.”, ne-a spus Cătălin Muraru. „S-a trăit intens momentele de la meci! La final am recunoscut cu toții că Belgia a fost mai bună, de data asta.”

La același meci, desfășurat sâmbătă seara, au venit cu mare bucurie și câțiva suporteri înflăcărați, originari din comunele Bunești și Râșca.

Aceștia au purtat steagul României pe care au scris numele localității natale și al județului Suceava, pe care l-au purtat cu mândrie în această zi specială pentru iubitorii fotbalului din România.

Alți suporteri din Rădășeni și Mălini, aflați la muncă în Anglia, ținut să fie prezenți la partida România-Belgia. Împreună cu familiile lor, ei au scandat „Hai, România”, alături de mulțimea iubitorilor fotbalului.

Printre cei care au fost prezenți în tribuna stadionului din Köln se numără și Cătălin Coman.

Primarul municipiului Fălticeni și-a încurajat echipa favorită din tribună. El s-a fotografiat alături de Dorin Goian, fost jucător al naționalei României și al echipei Foresta Fălticeni, prezent la același meci.

Partida s-a încheiat așa cum nu sperau suporterii tricolorilor, Belgia reușind să se impună cu 2-0 în fața României.

Foto: Cătălin Muraru, Urlaub in Rumanien, Constantin Campan

ȘTIRI