Sucevean accidentat pe trecerea de pietoni de mașina unui tânăr din Cornu LunciiRural

Sucevean accidentat pe trecerea de pietoni de mașina unui tânăr din Cornu Luncii

       Accesări: 1359

Polițiștii suceveni i-au întocmit dosar penal unui tânăr conducător auto, în vârstă de 21 de ani, din comuna Cornu Luncii.

Acesta din urmă a fost implicat într-un accident rutier, în municipiul Suceava.

Accidentul s-a produs în dimineața zilei de miercuri, 27 mai 2020 (ora 8.27).

În timp ce conducea autoturismul pe strada Ștefan cel Mare din municipiul  Suceava, la o trecere de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj rutier, conducătorul auto din comuna Cornu Luncii a surprins şi accidentat un localnic, în vârstă de 77 ani.

Potrivit IPJ Suceava, pietonul s-a angajat regulamentar în traversarea străzii.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

În urma evenimentului rutier a rezultat  rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

ȘTIRI