Denivelări, gropi, petice și guri de canalizare pe mijlocul benzii sau între benzi. Așa arată strada Sucevei, cel puțin între cele două sensuri giratorii, drumul aflat la intrarea în municipiul Fălticeni dinspre Bunești, stradă care scoate peri albi multor șoferi. Valorile de trafic ridicate și-au pus amprenta asupra carosabilului tot mai deteriorat.
Asfaltul a cedat în multe locuri, iar gurile de canal s-au înfundat sub greutatea sutelor de autotrenuri, camioane și alte vehicule grele care tranzitează zilnic municipiul Fălticeni.
Circulația pe anumite tronsoane ale străzii se desfășoară în zig-zag, asta pentru că șoferii evită gropile sau capacele metalice de la canalizare, pentru a-și proteja mașina.
Lucrurile se vor schimba în bine, asta pentru că strada Sucevei va intra, din nou, în reparații capitale.
Proiectul va aduce îmbunătățiri majore la partea structurală, dar și câteva noutăți importante. În urmă cu aproape 10 ani, mai precis în vara anului 2015, strada Sucevei era un imens șantier, la vremea respectivă fiind executate primele lucrări de reparații capitale, după mai bine de 30 de ani, survenite și pe fondul instalării noilor rețele de apă potabilă și canalizare.
Proiect de 20 de milioane de lei
Strada Sucevei este inclusă în cel mai mare proiect pentru modernizarea infrastructurii rutiere din municipiul Fălticeni.
Șapte străzi vor fi reabilitate, în totalitate, cu fonduri europene în valoare de 20 de milioane de lei.
Proiectul se va desfășura timp de doi ani, martie 2024 și martie 2026, și are deja toate coordonatele necesare, finanțare asigurată, proiect tehnic, studiu de fezabilitate și licitația încheiată.
Strada Sucevei va fi ultima din „pachetul” celor șapte, Republicii, Armatei, Dimitrie Leonida, 13 Decembrie și Revoluției, care va intra în reparații capitale.
Primarul Cătălin Coman a declarat în exclusivitate pentru cotidianul Cronica de Fălticeni, că lucrările din acest proiect sunt de anvergură, iar strada Sucevei va avea parte de reparații majore, menite să asigure un parcurs caracterizat prin fluiditate și siguranță în traficul auto.
Noutăți și îmbunătățiri
Lucrările de modernizare ale străzii Sucevei sunt prevăzute de la podul peste Șomuz și până la Blocul Turn.
Podul va fi reabilitat complet, prin intermediul unui alt proiect aflat în faza de analiză tehnică și financiară.
La intersecția cu 13 Decembrie și Bulevardul Revoluției, va fi construit un nou sens giratoriu, al treilea de pe strada Sucevei, după cel de la intersecția cu drumul spre Horodniceni și cel de la Ocolul Silvic.
Pe tronsonul dintre cele două sensuri giratorii, bordurile deteriorate vor fi înlocuite cu unele noi, trotuarele vor fi revizuite acolo unde au probleme.
Carosabilul va fi refăcut în totalitate, cu două straturi de asfalt, gurile de canalizare și cele pentru scurgerea apei nu vor fi mutate, ci vor fi aduse doar la același nivel cu asfaltul.
Sunt nu mai puțin de 70 de astfel de capace pentru canalizare și apă pluvială doar pe sensul spre Ocolul Silvic.
Pistă pentru biciclete
În ceea ce privește trecerile de pietoni, acestea îți păstrează locul în proiect. După reabilitare, strada Sucevei va avea parte și de noi indicatoare rutiere.
Primarul Coman susține că pe tronsonul dintre Biserica Catolică și Blocul Turn, sensul de mers spre centru, mașinile nu vor mai putea parca sau staționa, după ce va fi construit noul sens giratoriu.
Pe tronsonul dintre Ocolul Silvic și Blocul Turn, strada Sucevei va avea pistă pentru biciclete.
Scuarul și trotuarele vor fi îngustate, iar pista pentru biciclete va fi delimitată clar față de trotuar și partea carosabilă. Aceasta va avea, pe partea de lângă traficul auto și un sistem pentru protecția bicicliștilor.
Trotuarele vor fi amenajate cu pavele până la Blocul Turn.
Lucrările vor demara, cel mai probabil, în anul 2025.