Strada Ion Creangă intră în reparații capitale. Lucrările vor fi încheiate într-o lună. Alte străzi vor fi modernizateLocal

Strada Ion Creangă intră în reparații capitale. Lucrările vor fi încheiate într-o lună. Alte străzi vor fi modernizate

       Accesări: 1746

Șantierele pentru infrastructura rutieră se redeschid. Vremea s-a încălzit în ultimele zile și este tot mai prielnică pentru lucrări de reparații la străzi. Proiectele de la nivel local sunt derulate etapizat, după un grafic al autorităților locale.

Strada Ion Creangă este prima care anul acesta intră într-un amplu proces de reabilitare capitală.

Lucrările au început pe 26 aprilie și vor dura până la finalul lunii mai, începutul lunii iunie.

În proiectul de modernizare sunt prevăzute înlocuirea bordurilor, refacerea trotuarelor și carosabilului.

Capacele de canalizare și sistemele de scurgere pentru apele pluviale vor fi ridicate la nivelul noului strat de asfalt. Strada Ion Creangă va fi reabilitată de la un capăt la altul, de la intrarea dinspre Rădășeni și până la sensul giratoriu din Piața „Mihail Sadoveanu”.

Spre finalul lucrărilor, un strat de asfaltic va fi turnat atât pe cât pe carosabil, cât și pe trotuare.

Ultimul proiect de reabilitare pe strada Ion Creangă s-a desfășurat în urmă cu aproximativ 15 ani.

Lucrările de amenajare și modernizare sunt realizate și pe strada Răzeșilor, din zona Dumbrava Minunată, unde, de asemenea, după finalizarea sistematizărilor propuse va fi turnat primul strat de asfalt.

Și pe strada Sublocotenent Grigoraș, aflată în apropiere, va fi turnat în următoarea perioadă un nou strat de asfalt.

Investițiile menționate sunt realizate cu fonduri de la bugetul local, în cadrul proiectului multianual semnat cu operatorul local ELBI.

Proiect amplu de modernizare cu finanțare externă

Municipiul Fălticeni are un nou proiect major pe infrastructură care va fi derulat din acest an.

Șapte străzi vor fi modernizate integral prin intermediul programului guvernamental „Anghel Saligny”.

Strada Sucevei este una dintre străzile care sunt include în proiectul de reabilitare capitală.

În cadrul aceleiași investiții de câteva zeci de milioane de lei vor fi modernizate integral și străzile Revoluției, 13 Decembrie, Armatei, Republicii, Dimitrie Leonida și Matei Millo.

Ultimul mare proiect pe infrastructură rutieră s-a încheiat acum doi ani. Opt străzi, printre care 1 Mai, Cuza Vodă, Ion Dragoslav, Ana Ipătescu, Nicolae Beldiceanu, erau reabilitate în totalitate.

În momentul de față, gradul de asfaltare al drumurilor publice de la nivelul municipiul Fălticeni se apropie de 100%.

ȘTIRI