Spațiile verzi din Fălticeni vor fi înfrumusețate cu ajutorul primului proiect de regenerare și modernizare urbanăExclusiv

Spațiile verzi din Fălticeni vor fi înfrumusețate cu ajutorul primului proiect de regenerare și modernizare urbană

       Accesări: 2141

Undă verde pentru spații urbane mai frumoase în cartierele orașului. Primăria Municipiului Fălticeni vrea să îmbunătățească aspectul zonelor verzi din oraș și să le aducă la un numitor comun din punct de vedere estetic. Este vorba de un proiect nou, cu idei moderne, care vizează înfrumusețarea spațiilor aflate în perimetrul blocurilor.

Proiectul este abia la început, iar autoritățile locale adună date privind suprafețele verzi pe care le inventariază și cadastrează.

Lucrările de modernizare sunt prevăzute în toate cartierele din municipiu și vor cuprinde 30-40 de zone verzi din tot orașul. Spațiile verzi vor dispune de gazon, iar pe alocuri vor fi plantați arbori ornamentali.

Autoritățile locale recunosc că spațiile verzi urbane nu au un aspect în ton cu orașele europene și spun că viitorul proiect va rezolva acest capitol. În altă ordine de idei, investițiile vor schimba aspectul zonelor cu verdeață, arbuști și flori.

„Vrem să depunem un proiect pentru aproximativ 30-40 de spații verzi din Fălticeni. Vorbim de zonele din preajma blocurilor care vor fi modernizate și reamenajate.”, a declarat primarul Coman în exclusivitate pentru cotidianul Cronica de Fălticeni. „Suntem la debutul acestui proiect. După ce îl vom finaliza, vrem să-l depunem pentru obținerea unei finanțări cu fonduri europene”.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Primarul Coman mai spune că un alt obiectiv al proiectului este acela de a crește suprafața de spațiu verde. Soluții și idei sunt, rămâne doar ca autoritățile locale să le aleagă pe cele mai bune.

Sunt prevăzute lucrări pentru modernizarea iluminatului din zona blocurilor, care va trece la sistem economic LED alimentat cu panouri solare. Noi seturi de mobilier stradal vor completa estetic și funcțional modificările prevăzute în zona blocurilor.

Proiectul de regenerare și modernizare spații verzi mai prevede sistematizări ale aleilor și montarea de sisteme de irigație pentru gazon.

Cele mai verzi cartiere cu blocuri, din Fălticeni, sunt Maior Ioan și Republicii, la polul opus fiind 2 Grăniceri.

Un alt proiect pe fonduri europene este cel de reamenajare și modernizare pentru Parcul Prefecturii. Documentația se află în etapa evaluării pentru obținerea finanțării.

ȘTIRI