Șomuz Fălticeni și-a stabilit obiectivul pentru noul sezon. Fotbaliștii din Fălticeni vor să prindă barajul de promovare în Liga 2Sport

Șomuz Fălticeni și-a stabilit obiectivul pentru noul sezon. Fotbaliștii din Fălticeni vor să prindă barajul de promovare în Liga 2

       Accesări: 2769

În așteptarea stabilirii adversarilor din noul sezon al Ligii a 3-a, conducerea ACS Șomuz Fălticeni a anunțat care este obiectivul echipei de fotbal.

Astfel, potrivit directorului sportiv, profesorul Iulian Darabă, echipa din Fălticeni și-a propus o clasare pe locurile 1-2.

Îndeplinirea acestui obiectiv i-ar permite Șomuzului participarea la barajul de promovare în Liga a 2-a.

Noul campionat va începe pe data de 12 septembrie 2020.

Așa cum v-am anunțat, Comitetul Executiv FRF a aprobat în ședința de marți, 18 august 2020, un nou sistem pentru sezonul următor în al treilea eșalon al fotbalului românesc.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

O competiție cu 100 de echipe, care vor fi repartizate în 10 serii regionale. Cel mai probabil Șomuz va evolua într-o serie în care vor fi repartizate echipele din județele Suceava, Neamț, Botoșani și Iași.

După disputarea celor 18 etape de campionat, vor urma alte două etape de baraj, la care vor participa primele echipe clasate în fiecare dintre cele 10 serii. La final, vor promova în Liga a 2-a doar 5 echipe.  

“Din punct de vedere financiar, pentru organizarea meciurilor și a deplasărilor este mai bine deoarece sunt mai puține echipe, dar, conform protocolului Ministerul Tineretului Și Sportului și Ministerul Sănătății, avem de facut mai multe teste PCR pentru Sars CoV 2, care sunt destul de costisitoare și nu au fost prevăzute in bugetul nostru. Din punct de vedere al spectacolului fotbalistic, Liga 3 va avea de suferit. După 6 luni de pauză, ne va fi mai greu până ne acomodăm cu meciurile oficiale, dar ne vom concentra să ne îndeplinim obiectivul propus, acela de a termina în primele două echipe din seria noastră, pentru a putea participa la barajul de promovare in Liga 2”, a declarat managerul sportiv Iulian Darabă pentru Cronica de Fălticeni.

ȘTIRI