Șomuz Fălticeni de nerecunoscut în meciul de sâmbătă. Fălticenenii au pierdut pe teren propriuSport

Șomuz Fălticeni de nerecunoscut în meciul de sâmbătă. Fălticenenii au pierdut pe teren propriu

       Accesări: 2019

Șomuz Fălticeni continuă să piardă teren în fața echipelor din fruntea clasamentului, după o nouă înfrângere suferită pe teren propriu.

Cu doar două puncte acumulate în ultimele 5 etape (pe terenurile celor mai în formă adversare, Miroslava și Rădăuți), Fălticeniul a coborât, momentan, pe locul 5.

De această dată, Șomuz a fost învinsă cu 2-1 de Hușana Huși.

Jocul celor două echipe nu a fost unul ieșit din comun, dovadă și numărul infim al situațiilor în care portarii au fost puși la încercare. Cele trei reușite au venit după două cornere și o lovitură de pedeapsă. Oaspeții au condus cu 2-0, imediat după eliminarea modoveanului Cătălin Ursu (pentru cumul de cartonașe galbene). Un jucător a fost eliminat și de la Hușana, în minutul 90+2 (pentru comportament violent). Golul Șomuzului, marcat de Vasile Padovei, a venit cu 7 minute înainte de finalul timpului regulamentar, însă echipa nu a mai avut puterea să obțină remiza.

Scurgerea timpului a risipt toate speranțele puținelor persoane care au avut privilegiul să asiste din tribună la acest meci.

La finalul partidei, antrenorul Daniel Stoica a declarat că în pauza competițională va fi analizată evoluția fiecărui jucător în parte. Cu siguranță, clubul se va despărți de o parte dintre jucători.

Pentru că ultima impresie contează, Șomuz are ocazia să încheie sezonul de toamnă cu un rezultat pozitiv, în meciul de sâmbăta viitoare.  La Fălticeni va veni nou-promovata Bradu Borca, meci contând pentru prima etapă a returului. În tur, la Târgu Neamț, Șomuz a câștigat cu 2-0.

Este un final care sper să ne aducă cu picioarele pe pământ. Acel entuziasm de la început probabil s-a transformat într-o delăsare din partea unor jucători. Sper ca această pauză care o să vină o să ne aducă noi achiziții, vor fi și jucători care vor pleca. Am dat posibilitatea la toată lumea să arate ceea ce poate. Unii dintre ei nu au reușit să se ridice la potențialul grupului și din cauza asta va trebui să facem niște schimbări. În afară de schimbările pe care cred că le vom face, mă gândesc și eu serios la ce voi face pe viitor. Probabil, marea majoritate a greșelilor care s-au făcut au fost și din vina mea, din cauza asta mă voi gândi bine la ceea ce voi face. Urmează încă un meci pe care îl consider foarte important. Chiar dacă echipele din fața noastră s-au îndepărtat, eu zic că nimic nu este jucat. Vom aborda meciul cu maximă seriozitate și sper să aducem cele trei puncte acasă”, a declarat antrenorul echipei Șomuz, Daniel Stoica.

O reacție a venit și din partea conducerii ACS Șomuz Fălticeni.

După ultima etapa din acest an, cea cu Bradu Borca, vom trage linie să vedem unde s-a greșit și ce nu a funcționat cum ar fi trebuit. Din punctul de vedere al conducerii, stafful tehnic are sprijinul nostru și în returul campionatului”, ne-a transmis directorul sportiv, Iulian Darabă.

Șomuz Fălticeni – Hușana Huși 1-2 (0-1)

Marcatori: Vasile Padovei (83) / Gîrdea Sergiu (38), Izmană Alexandru (81)

Șomuz: Chindriș C. – Chisăliță F., Forizs B., Toukam F. (70. Păiuș D.), Njindja W., Robciuc F., Micloș F., Ursu C., Tutuța C. (89 Bady J.),  Tchassen F., Padovei V. (86 Zapata A.). Rezerve neutilizate: Pascal A., Dohotaru I., Toader D., Ciotu G., Covasan A., Cazacu A. Antrenor: Daniel Stoica.

Hușana: Manole D. – Viorică A., Țenu B., Berezeanu A., Solomon C. (61 Sinescu A.), Agrigoroaei P. (cpt.), Tăcuțanu O., Mihăiță V., Dumitru A., Izmană A., Gîrdea S. Rezerve neutilizate: Solomon T., Ciobanu C., Aioanei C., Deleanu P., Tofan C., Agbleta F., Sahru A. Antrenori: Liviu Petrache și Dan Croitoru.

Jucători avertizați: Njindja W., Ursu C. (2 CG) / Solomon C., Sinescu A.

Jucători eliminați: Ursu C (72) / Berezeanu A. (90+2)

Arbitri: Sorin Vădana din Cluj, ajutat de tuşierii George Suciu, din Câmpia Turzii, şi Bedohazi Gergely, din Sfântu Gheorghe. Observatori: Ştefan Patrichi, din Iaşi, şi Andrici Ilie, din Botoşani.

Rezultatele etapei a 9-a:

Șomuz Fălticeni – Hușana Huși 1-2

Foresta Suceava – Dante Botoșani 4-0

Bucovina Rădăuți – Bradu Borca 2-0

Ceahhlăul P. Neamț – Sporting Juniorul Vaslui (va fi reprogramat)

Știința Miroslava – CSM Pașcani (va fi reprogramat)

Clasament:

1Știința Miroslava861122 – 6 (16)19
2Foresta Suceava961221 – 6 (15)19
3Bucovina Rădăuți961220 – 10 (10)19
4Hușana Huși950413 – 11 (2)15
5Șomuz Fălticeni942313 – 11 (2)14
6CSM Ceahlăul Piatra Neamț841310 – 8 (2)13
7Sporting Juniorul Vaslui83058 – 15 (-7)9
8Dante Botoşani930610 – 18 (-8)9
9Bradu Borca91267 – 21 (-14)5
10CSM Pașcani80262 – 20 (-18)2

ȘTIRI