Șoferii băuți cad în „plasa” patrulelor de noapte. Dosare penale pentru conducători auto din Fălticeni și ForăștiRural

Șoferii băuți cad în „plasa” patrulelor de noapte. Dosare penale pentru conducători auto din Fălticeni și Forăști

       Accesări: 2759

Aventuri bahice la volan. Sezonul rece este, în cea mai mare parte, unul al dosarelor penale întocmite șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii știu că în această perioadă unii participanți la trafic uită de rigorile legii iar, pentru prevenirea producerii accidentelor, controalele sunt intensificate și pe timp de noapte.

Două dosare penale au fost realizate recent pe linie rutieră, pentru o șoferiță din Fălticeni și un conducător auto din comuna Forăști.

Pe 27 decembrie 2021, la ora 3:00, patrula din cadrul SPR Mălini a oprit pentru control, pe raza comunei Cornu Luncii, un autoturism condus de o femeie de 44 de ani din municipiul Fălticeni.

Întrucât emana halenă alcoolică, oamenii legii au fost testat-o cu aparatul alcooltestul. Aparatul a indicat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe data de 2 ianuarie 2022, la ora 3:45, patrula din cadrul SPR Vadu Moldovei a oprit pentru control pe raza localității, un autoturism condus de un bărbat din localitatea Forăști.

Mahanu Design

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de polițiști cu alcooltestul.

Aparatul a indicat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ambii participanți la trafic au dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.

ȘTIRI