Școala „Ioan Ciurea” va fi  cea mai modernă și eficientă energetic unitate de învățământ din FălticeniEducație

Școala „Ioan Ciurea” va fi cea mai modernă și eficientă energetic unitate de învățământ din Fălticeni

       Accesări: 2110

Infrastructura școlară locală continuă să se înnoiască. Câteva proiecte de investiții din Fălticeni au ajuns la final, iar altele sunt în curs de finalizare. Unul dintre acestea este cel destinat Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea”, cea mai tânără unitate de învățământ din municipiu.

Proiectul se cifreză la peste 4 milioane de lei și implică lucrări complexe ce vizează creșterea eficienței energetice. Prin intermediul acestuia, școala va fi primi și o serie de dotări moderne.

Lucrările au ajuns la un grad de execuție de 70%. Acestea urmează să fie încheiate în luna august.

În momentul de față se lucrează finalizarea reabilitării sălilor de clasă și spațiilor administrative de la etajele clădirii, după care urmează renovarea spațiilor de la parter. Clasele sunt dotate cu noi sisteme de iluminat eficiente, panouri de tip LED, table moderne și iluminate și instalație termică nouă.

Clădirea este anvelopată termic cu vată bazaltică, iar acoperișul înlocuit cu unul nou.

„Noul an școlar va începe la unitatea noastră în cele mai bune condiții.

Datorită sprijinului financiar din partea Primăriei Fălticeni, elevii vor dispune de toate facilitățile pentru dezvoltarea competențelor. ”, ne-a declarat Marius Pintilii, directorul Școlii Gimnaziale „Ioan Ciurea”.

„Toate sălile de clasă vor fi renovate și dotate cu videoproiectoare, cu calculatoare conectate la internet.

Este foarte important ca elevii să vină cu drag la școală, să aibă toate condițiile pentru activități de învățare atractive.”

Director Marius Pintilii

Ludotecă și laborator de informatică renovat

Laboratorul de informatică este complet reamenajat, dotat cu tablă inteligentă și mobilier nou.

Altă noutate importantă pe parte de confort termic este sistemul pompe de căldură de tip aer-apă și integrarea acestora în sistemul existent de încălzire prin intermediul unui stocator cu două serpentine și automatizare aferentă.

Noutatea principală este amenajarea unei ludoteci la etajul întâi al clădirii, un spațiu destinat elevilor din învățământul primar pentru activități recreative, de joacă și ateliere de creație.

Prima școală cu panouri solare termice și fotovoltaice

Școala Ioan Ciurea va fi prima unitate de studiu din Fălticeni ce va fi dotată cu panouri solare termice pentru asigurarea apei calde menajere de consum și panouri solare fotovoltaice pentru asigurarea parțială a consumului electric. Sisteme similare se regăsesc acum în dotarea cantinei Colegiului Național „Nicu Gane” și internatului Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”.

Proiectul de reabilitare prevede montarea unei noi instalații pentru situații de urgență (schimbare hidranți interiori, iluminat pentru situații de urgență, senzori de fum), schimbarea întregii instalații de distribuție a agentului termic (sistem nou de circulare a agentului termic, radiatoare din aluminiu) și montarea unei noi tâmplării PVC performante energetic cu geam tripan.

Lucrările mai prevăd modernizarea întregii instalații electrice, reabilitarea grupurilor sanitare, înlocuirea pardoselii cu parchet de trafic intens, cât și elemente de facilitare a accesului pentru persoane cu dizabilități. Acum este în lucru un grup sanitar special destinat acestor persoane și refacerea rampă de acces.

Clădirea va fi dotată cu un nou și performant sistem antiefracție.

Investiții de 4,3 milioane de lei

Școala Gimnazială Ioan Ciurea este beneficiarul celui mai mare proiect de investiții în infrastructura școlară locală din Fălticeni. Proiectul prevede reabilitarea capitală a clădirii și lucrări de modernizare.

Unitatea de învățământ va fi anvelopată termic și va fi prima școală din municipiu dotată cu panouri solare și fotovoltaice.

Instalațiile termice și electrice vor fi complet înlocuite, la fel ca și grupurile sanitare, pardoseala și tâmplăria exterioară.

Proiectul depus la ADR Nord-Est de Primăria Fălticeni a primit finanțare în vara anului trecut. Contractul a fost semnat la Fălticeni pe 23 iulie 2019 de primarul Cătălin Coman și directorul general Vasile Asandei, șeful Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Costurile totale se cifrează la 4,3 milioane de lei.

98% din valoarea proiectului este finanțată de Uniunea Europeană, iar 2% este contribuția Primăriei Fălticeni. Lucrările au demarat în iulie 2019.

Proiectul este materializat de firma suceveană Peter Group.

ȘTIRI