Școala din Drăgușeni are un muzeu al satului. Elevii fac expoziții într-un spațiu cu obiecte vechi de peste un secolEducație

Școala din Drăgușeni are un muzeu al satului. Elevii fac expoziții într-un spațiu cu obiecte vechi de peste un secol

       Accesări: 966

Spațiul rural adăpostește comori ale trecutului. În Comuna Drăgușeni există un muzeu care nu apare pe niciun ghid turistic și nici pe broșuri, asta pentru că el aparține unei școli. A fost înființat acum patru ani în urmă, iar de la o simplă cameră, acum s-a ajuns la patru încăperi.

Muzeul „Vasile Pienescu” funcționează în corpul B al Școlii Gimnaziale „Luca Gavril” și deține câteva sute de obiecte care au aparținut oamenilor locului.

De la unelte pentru îndeletniciri tipice gospodăriei țărănești, la costume populare, la oale, lăzi de zestre și covoare, la războaie de țesut, toate aceste lucruri de preț, unele vechi peste 100 de ani, se au fost adunate de-a lungului timpului pentru

Profesorii Mihaela și Petrică Munteanu au fondat acest muzeu etnografic, ce prezintă un crâmpei din trecutul acestei așezări aflate la poarta de intrare în județul Suceava.

Muzeul „Vasile Pienescu” este unul deosebit și sub aspectul diversității. Este, de fapt, un muzeu atipic.

Mahanu Design

Pe lângă sala zona de etnografie, aici mai există sala obiectelor pentru prelucrarea lemnului și metalului, sala cărților vechi și sala dedicată tehnicii. În sala bibliotecii sunt și bănci din lemn, așa cum erau odată în școlile românești, în ton cu atmosfera și mirosul de carte veche.

În acest spațiu se desfășoară și activități ale copiilor școlii. Cea mai recentă manifestare de acest gen s-a desfășurat joia trecută.

Elevii au prezentat lucrări grafice în cadrul expoziției „Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor în viziunea copiilor”. Anul acesta a fost a treia ediție. Vizitatorii expoziției au fost colegi din școală, dar și profesori.

Cu această ocazie, elevii au vizitat din nou muzeul, aflat la doi pași de școala lor. Ghidul lor a fost profesorul Petrică Munteanu, un iubitor al etnografiei și satului românesc.

Una dintre surprize a fost întâlnirea cu bunicile harnice, care le-au arătat copiilor cum se lucra pe vremuri la un război de țesut.

Muzeul „Vasile Pienescu” al Școlii „Luca Gavril” din comuna Drăgușeni poate fi vizitat, oricând, și de către turiști. Intrarea este gratuită.

ȘTIRI