Scandal matinal în Fălticeni. Bărbat amenințat cu acte de violență. Agresorii au fost imobilizați de jandarmiLocal

Scandal matinal în Fălticeni. Bărbat amenințat cu acte de violență. Agresorii au fost imobilizați de jandarmi

       Accesări: 2701

La data de 1 iulie, în jurul orei 07:10, pe timpul executării serviciului de patrulare, jandarmii din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fălticeni au fost sesizați de către un cetățean cu privire la faptul că acesta este urmărit de două persoane care aveau asupra lor un cuțit și îl amenințau.

Ajunși la fața locului, s-a constatat faptul că cei doi agresori, domiciliați în municipiul Fălticeni, aveau o atitudine recalcitrantă, iar unul dintre ei ținea victima de gât și o amenința cu acte de violență.

Scenele s-au petrecut în unui bloc de pe strada Dimitrie Leonida.

Totul ar fi pornit de la zgomotul insuportabil provocat în urma folosirii unor materiale pirotehnice.

Din relatările victimei, unul dintre agresori arunca petarde de la etajul al treilea al unui bloc.

Mahanu Design

Atunci când victima i-a atras atenția, acesta a coborât, împreună cu o altă persoană, având în mână un cuțit și amenințându-l.

Sosiți la scurt timp de la sesizare, jandarmii i-au imobilizat pe agresori și i-au condus la sediul Detașamentului de Jandarmi Fălticeni.

Aceștia au procedat la întocmirea procesului verbal de constatare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de ,,loviri și alte violențe”, respectiv ,,amenințare”.

Persoana vătămată, în vârstă de 36 de ani, s-a prezentat la Poliția Municipiului Fălticeni, unde a depus plângere penală.

Potrivit primelor cercetări desfășurate de lucrătorii Biroului Investigații Criminale, la data de 1 iulie 2023, în jurul orelor 4:00, un bărbat de 36 ani, în timp ce se afla la locuința din municipiul Fălticeni, a auzit mai multe zgomote puternice în fața blocului, ce păreau a proveni din explozia unor petarde.

În jurul orei 7:00, văzând că zgomotele continuă, bărbatul de 36 ani a coborât în fața blocului, unde domiciliază, loc în care a purtat o discuție în contradictoriu cu un tânăr de 22ani, care se afla la balconul unui apartament.

La scurt timp, pe fondul discuțiilor purtate, tânărul de 22 ani a coborât în fața blocului și l-a amenințat pe vecinul său de 36 ani.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi, care l-a condus pe tânărul de 22 ani la sediul Detașamentului de Jandarmi de pe raza municipiului Fălticeni.

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale continuă cercetările.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare.

ȘTIRI