Șase elevi de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni au fost premiați în cadrul concursului regional Mate+Educație

Șase elevi de la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni au fost premiați în cadrul concursului regional Mate+

       Accesări: 981

Copiii talentați se evidențiază cu ușurință. Elevii Școlii „Ion Irimescu” Fălticeni reușesc pe final de an școlar să facă dovada, nu doar profesorilor și părinților lor, că sunt bine pregătiți și isteți. Șase reprezentanți ai unității de învățământ din Fălticeni au reușit să obțină premii importante la Concursul regional Mate+, unul extrem de disputat de pasionații de matematică.

Peste 200 de elevi din 25 de județe ale țării au fost prezenți la Suceava, competiția fiind găzduită de Liceul cu Program Sportiv.

S-au remarcat în mod deosebit elevele Ana Filip și Antonia Jitariu, care au obținut premiul întâi, dar și punctajul maxim, 100, în cadrul secțiunii rezervate elevilor din clasa a II-a.

Două rezultate foarte bune au obținut Dennis Macarie și Vlad Baltariu, cu 95 și 94 de puncte, tot la clasa a II-a.

De la Școala Gimnazială „Ion Irimescu” s-au mai remarcat Iustin Măriuță și Petru Mihai, care au obținut premiu III și mențiune.

Micuții matematicieni s-au pregătit temeinic alături de profesori dedicați, cu multă experiență, Silvia Moroșan, Răduța Căldăruș, Mihaela Trifan, Iuliana Săvoaia, Paulina și Iuliana Ivanov.

Elevii unității de învățământ fălticenene sunt, de altfel, abonați la premiile concursurilor de matematică organizate la nivel județean, interjudețean și regional, pentru clasele primare și gimnaziale, aspect ce demonstrează că nivelul lor de cunoștințe este unul foarte ridicat.

Concursul regional Mate+, desfășurat anual, este considerat de unii profesori drept „Olimpiada mică de Matematică”.

Adresată elevilor din clasele primare, competiția pune în evidență valențele elevilor în materie de gândire logică în paralel cu creșterea motivației pentru studiul matematicii.

ȘTIRI