Restricții de circulație pe trei drumuri naționale din zona Fălticeni. Traficul greu va fi interzis din cauza caniculeiLocal

Restricții de circulație pe trei drumuri naționale din zona Fălticeni. Traficul greu va fi interzis din cauza caniculei

       Accesări: 959

Temperaturile extreme pun frână transportatorilor. CNAIR anunță instituirea unor restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe trei drumuri naționale din zona Fălticeni. Măsura va fi aplicată duminică, 28 iunie, în intervalul orar 12:00 – 20:00.

Asta înseamnă că vehiculele de tonaj greu nu vor putea circula pe perioada cât canicula va fi la apogeu.

Drumurile vizate sunt DN 15 C, tronsonul Boroaia – Praxia, apoi DN 2, pe sectorul Drăgușeni – Vadu Moldovei – Fălticeni – Bunești.

Circulația vehiculelor de tonaj greu va fi restricționată și pe DN 2E, între localitățile Spătărești – Cornu Luncii – Băișești.

Cu această ocazie, pe Strada Sucevei și pe Bulevardul 2 Grăniceri, nu vor mai circula autotrenuri și camioane, cele două străzi fiind parte din Drumul Național 2 și Drumul European E85.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează că restricțiile sunt valabile în contextul avertizărilor de caniculă emise de meteorologi și se aplică la nivelul întregului județ Suceava.

Decizia vine pe fondul temperaturilor extreme prognozate pentru acest sfârșit de săptămână, când zona Fălticeni se va afla sub avertizări de Cod Galben, și Cod Roșu de caniculă.

În astfel de condiții, asfaltul se înmoaie, iar circulația autovehiculelor de mare tonaj poate provoca deformări permanente ale carosabilului, cum ar fi făgașe, denivelări sau cedări ale stratului rutier.

Măsura are rolul de a proteja infrastructura rutieră și de a preveni degradările majore ale drumurilor naționale cu îmbrăcăminte bituminoasă, după cum precizează CNAIR. Restricțiile sunt instituite în baza prevederilor privind regimul drumurilor, care permite administratorului drumului să limiteze temporar circulația vehiculelor grele în perioadele cu temperaturi foarte ridicate.

Interdicția nu se aplică tuturor categoriilor de transport.

Sunt exceptate transporturile de persoane, animalele vii, produsele alimentare și alte mărfuri perisabile, carburanții, apa îmbuteliată și băuturile răcoritoare, produsele provenite din exploatări agricole, mărfurile transportate la temperatură controlată, transporturile poștale și funerare, vehiculele care intervin în situații de urgență, cele destinate salubrizării, precum și transporturile efectuate în cadrul Sistemului Garanție-Returnare (SGR).

De asemenea, vor putea circula fără restricții utilajele proprii ale CNAIR și cele ale firmelor care execută lucrări în baza contractelor aflate în derulare cu administratorul drumurilor naționale.

Autoritățile recomandă operatorilor de transport să își reprogrameze cursele în afara intervalului 12:00–20:00 și să respecte restricțiile impuse pentru ziua de duminică, ultima din luna iunie.

Măsurile au caracter temporar și urmăresc atât protejarea infrastructurii rutiere, cât și evitarea unor costuri semnificative generate de reparațiile necesare după perioadele de caniculă extremă.

Șoferii sunt sfătuiți, totodată, să se informeze înainte de plecare asupra condițiilor de trafic și a eventualelor restricții aflate în vigoare, în contextul valului de căldură care afectează întreaga regiune.



ȘTIRI