Accesări: 6539

Tagma dascălilor mai pierde un om valoros. Virginel Radu a murit, trecerea la cele veșnice lăsând un gol în sufletele colegilor de generație, dar și profesorilor mai tineri, care l-au cunoscut. Reputatul profesor s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani.

Virginel Radu s-a născut la Fălticeni și este considerat unul dintre profesorii de marcă, pe disciplina geografie, din perioada 1970 – 1990.

A pregătit numeroase generații de elevi, iar pe unii dintre aceștia i-a îndrumat să facă pasul spre educație, devenind la rândul lor, profesori de geografie.

Profesorul doctor Marcel Porof și colegii din Cercul Profesorilor de Geografie au ținut să transmită un mesaj public familiei îndoliate.

„Domnul Radu Virginel a fost și va rămâne în memoria geografilor și a generațiilor de elevi ca un dascăl de referință prin dăruirea pentru școală și educație.”, ne-a declarat colectivul profesorilor de geografie. „A fost un profesionist și un coleg deosebit. Regretăm trecerea în neființă, suntem alături de familia îndoliată și transmitem sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l ierte!”

Mahanu Design

Carismatic, povățuitor, apropiat de elevi, adept al învățării din plăcere și cu o pasiune pentru geografie ce a depășit granițele meseriei, Virginel Radu s-a remarcat ca un profesor cu vocație, dăruit activității didactice.

El a predat ani la rând la Școala Generală nr.3 (azi Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”) și la Liceul „Nicu Gane”.

Într-o perioadă a fost și metodist.

Profesorul fălticenean Virginel Radu a fost înmormântat duminică la cimitirul bisericii din Oprișeni.

ȘTIRI