Remarcabilă pildă de prietenieLocal

Remarcabilă pildă de prietenie

       Accesări: 3727

Urbea de pe Șomuz, orașul Fălticeni, a adunat în decursul istoriei nenumărate povești despre prietenie. Oameni celebri, cunoscuți până departe în lume, și alții întrucâtva anonimi, știuți doar de către puținii lor apropiați, au fost personaje principale ale poveștilor care au înfrumusețat întregul ținut, asemenea unui veșmânt luminos. Scriitori reputați de talia poetului nepereche și condeieri ai locului au trăit la Fălticeni adevărate întruchipări ale prieteniei.

Locul prielnic, oamenii predispuși pentru înfăptuirea binelui și profunda experiență existențială a fiecăruia au marcat istoria spațiului desprins, parcă, dintr-o poveste de neuitat.

Îndeobște definiția prieteniei o aflăm cu ușurință în dicționarul explicativ însă, în esență, prietenia este o virtute, care se întemeiază pe principii solide, fiind o caracteristică a celor cu suflet nobil.

Mântuitorul i-a numit prieteni pe ucenicii Săi, spunându-le: Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc.

Imprumutul Promotional de Sarbatori

De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute (Ioan 15, 13-15).

Despre prietenie se pot afirma lucruri felurite.

Nu este întotdeauna legată de rudenia de sânge. Sunt foarte mulți frați, copii şi părinți, soți chiar, care trăiesc o viață întreagă fără a experimenta prietenia. Deși pare paradoxal, acesta este adevărul!

Prietenia este mai presus de rudenia de sânge, de aceea este greu de realizat. Adevărații prieteni sunt rari, puţini și valoroși. Uneori ne ajung degetele de la o mână să-i numărăm pe cei care sunt și rămân până la capăt prieteni într-o viață întreagă.

Referindu-mă la prieteniile din zona Fălticenilor, m-am gândit la două persoane cu preocupări diferite: unul profesor, cu o strălucită carieră în domeniu, altul farmacist, dintre cei de faimă. Unul dintre personaje provine din ținutul Câmpulungului, dinspre granița cu Maramureș, în timp ce celălalt își are obârșia pe Valea Şomuzului, iar agora întâlnirii lor a fost Fălticenii. Împărtășesc idealurile, frumusețea și taina acestui loc, devenită cetate a inimilor.

Dacă s-a spus că Fălticenii sunt Florența românilor, aceasta și pentru dăruirea oamenilor locului sau vremelnici rezidenți în decursul timpului, care a oferit culturii române mulți cărturari, mai mulţi decât celelalte zone după numărul de locuitori, cu adevărat prietenia profesoarei Mioara Gafencu cu farmacista Maria Mitocaru este de așezat în ramă de poveste pentru generațiile de azi.

În general, fălticenenii le cunosc. Chiar şi cei mai de departe, plecați din locurile natale, știu cât de mult s-au implicat cele două doamne în istoria urbei.

Profesoara Mioara Gafencu, după o carieră strălucită la Liceul „Nicu Gane”, devenit Colegiu Național, o școală mai importantă decât multe dintre universitățile de acum și de altădată, a instruit personalități remarcabile ale culturii, literaturii, științelor și artelor din România. Și-a îndreptat atenția asupra istoria locului printr-o evaluare pertinentă a literaturii și o rememorare a personajelor celebre, a cărturarilor de altădată și din vremea sa.

A salvat de la uitare zicerile, amintirea și lumina unor profesori și erudiți, înveșnicindu-le în paginile cărților „Rememorări luminoase” sau în cele câteva ediții dedicate Colegiului Național „Nicu Gane”.

Nu au fost singurele cărți pe care doamna profesor le-a publicat. Prezentă în efervescența culturală a ultimei jumătăți de veac, Mioara Gafencu s-a înscris în mod inspirat în spiritul locului. Dacă altădată au strălucit nume sonore la Fălticeni, dacă acolo s-au ivit, ori au revenit, multe dintre realizările acestora le cunoaștem şi prin ochii ori scrisul doamnei Mioara Gafencu.

În vremea când eram elev la Liceul „Nicu Gane” o admiram pe doamna Gafencu pentru ţinuta demnă, profesională, dar şi pentru vestimentația aleasă, ce trăda bunul gust și un simț deosebit al frumosului, având o minunată alură exterioară și interioară, îndeosebi. Era inspiratoare pentru elevii ei, după chipul dascălului de vocație care trebuia să fie model și din acest punct de vedere.

Vorbea adeseori despre profesorii altor generații, făcându-și timp să se așeze la masa de scris, atât în vremea activității didactice, dar și după aceea.

Este remarcabilă preocuparea domniei sale pentru cuvântul rostit și scris, căci nu toți dascălii sunt înzestrați cu asemenea dar. De pildă dirigintele meu din liceu era profesor de limba și literatura română. Avea talent mult, mult…

Niciodată nu s-a așezat la catedră, doar atunci când trecea notele și încheia mediile. În rest, trăia împreună cu noi frumusețea literaturii române. Avea însemnări făcute din vreme, acasă, pentru a nu se prezenta nepregătit în fața elevilor.

Cu toate acestea, marele profesor Gheorghe Butnaru, care a sfârșit devreme, când încă avea multe de oferit, nu a scris nimic. Nu știu să fi rămas de la el comorile la care am avut, cât am putut înțelege atunci, acces.

De cealaltă parte a balanței prieteniei se așază farmacista Maria Mitocaru.

Născută nu departe de Fălticeni, pe Valea Şomuzului, în localitatea Dolhești, cu pecete voievodală și ctitorie bisericească remarcabilă, Maria Mitocaru s-a identificat cu leagănul Lizucăi și al marilor povestitori, prin profesia de farmacist.

Peste puțin timp se vor împlini 200 de ani de când la Fălticeni există farmacii, având-o în vedere pe cea de la începutul veacului al XIX-lea, în forma ei rudimentară, spiţeria, care funcționa în anul 1825.

Doamna Maria Mitocaru, inspirată de atmosfera culturală a Fălticenilor, s-a ocupat de istoria farmaciilor. O rememorare, o trecere în revistă a acestora, cu date care s-au păstrat, ne-a oferit în 2017 prin scrierea „O incursiune în viața și istoria farmaciilor fălticenene”.

O altfel de istorie, cu care fălticenenii nu erau obișnuiți. Se întâlneau istorii ale literaturii, ale diferitelor științe, mai puţin o istorie a farmaciilor!

Un alt merit special al farmacistei Maria Mitocaru este dragostea pentru versuri.

Poeziile scrise pe parcursul mai multor ani, păstrate, cu grijă, au văzut lumina tiparului în ultima perioadă, reliefând armonia dintre poezie și farmacie, dintre vindecarea trupească şi frumusețea spiritului, care va salva lumea.

Maria Mitocaru are privilegiul de a fi dobândit locul unei vestite familii cărturărești din Fălticeni, cu numele Stino, care a jucat un rol cultural efectiv vreme de aproape un veac. Am cunoscut și eu una dintre reprezentantele acestei familii, o profesoară care a trăit 100 și mai bine de ani.

Doamna Virginia Stino era în anii ’80, când urmam la Fălticeni liceul, una dintre prezențele discrete în cercurile culturale ale urbei, alături de doamna Steliana Lovinescu, singura din familia Lovineștilor rămasă la Fălticeni după moartea scriitorilor Vasile (Lala) Lovinescu și Horia Lovinescu, iar prof. Virginia Stino, ultima dintre cei care au ilustrat familia Stino.

Pe locul casei lor, în care am intrat odinioară, reședință care adăpostea cărți, fotografii, picturi și mai ales amintirile vizitelor celebre, cu preocupări de cea mai înaltă ținută, sub copaci seculari, într-un loc liniștit, Maria Mitocaru a așezat un monument al aducerilor aminte, care ne salvează din uitare şi cinstește pe înaintași, faţă de care avem datoria recunoștinței.

Așadar, cele două personaje ca dintr-o poveste, Mioara Gafencu şi Maria Mitocaru, ilustrează una dintre prieteniile din istoria urbei de pe Şomuz.

Prietenia care s-a intensificat în ultimii ani ne arată cât de mult contează exemplele pozitive, ce înseamnă să întâlnești oameni dedicați profesiei și idealurilor înalte. Ce mult înseamnă pentru un loc, pentru un oraș, pentru un ținut, ca oamenii să nu treacă întâmplător prin viață, ci să arate prin dăruirea lor că avem îndatorirea de a veghea la istoria de demult, dar și la evenimentele din vremea noastră.

Cei legați de orașul Fălticeni vor descoperi în această prietenie experiența luminoasă, într-o lume marcată de multe conflicte, tulburare și incertitudine. Prietenia dintre oameni, la nivelul acesta ne arată că se poate, că oamenii care dăruiesc trăiesc veșnic. Odată, la Mântuitorul Hristos, a venit un om de ținută nobilă, dregător şi L-a întrebat: „Doamne, ce să fac ca să trăiesc veșnic?” ( Luca 18, 18).

Cele două personaje ne arată că prin ceea ce fac, prin strădania și dăruirea lor, doresc să trăiască veşnic.

Iată o incursiune grăbită în istoria prieteniilor fălticenene. Poate, într-o zi, cineva se va preocupa şi va referi despre alte modele de prietenie, cum este cea dintre Eminescu și Ştefanelli, dintre familia Stino și marii cărturari: Iorga, Sadoveanu și Călinescu, dintre Ion Irimescu şi Doina Cernica, dintre Grigore Ilisei şi familia Stino, dintre Grigore Ilisei și Paul Miron, ori Grigore Ilisei și Vasile Ghe. Popa, Ștefan S. Gorovei, Cătălin Ciolca și Nicolae Jianu, dintre Vasile Lovinescu și Ștefan S. Gorovei, dintre Vasile Lovinescu și V. Ghe. Popa, dintre Mioara Gafencu şi profesorii găneşti, dintre preotul Ilie Ilisei şi acad. Constantin Ciopraga, Cătălin Ciolca, Horia Zibieru, Zaharia Sângerozan, dintre Sadoveanu și oamenii locului, îndeosebi Aurel Băeșu (pictor), scriitorul Nicolae Turtureanu, între preotul Leonida Gavrilescu și Nicolae Labiș, găzduit chiar în casa lui parohială, dintre familia Lovineștilor și semnatarul acestor rânduri, care le-a deschis de multe ori inima şi ușa casei, dintre preoții cărturari ai zonei și oamenii iubitori de frumos, prietenii care pot constitui subiectul altor povestiri.

† Timotei Prahoveanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

ȘTIRI