Razie de amploare în Fălticeni. Filtre rutiere și controale pe străzi. 100 de amenzi aplicate în numai câteva oreLocal

Razie de amploare în Fălticeni. Filtre rutiere și controale pe străzi. 100 de amenzi aplicate în numai câteva ore

       Accesări: 806

Acțiune de prevenire și control la început de săptămână. Polițiștii și-au făcut simțită prezența în mai multe zone ale municipiului Fălticeni, în timpul unei razii de amploare. Împreună cu agenți de la Secțiile de Poliție Rurală, oamenii legii au verificat numeroși șoferi și pietoni.

Razia s-a lăsat cu un val de sancțiuni contravenționale.

Amenzile aplicate se ridică la peste 25.000 de lei.

Pe durata raziei au fost realizate filtre rutiere, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului.

Cu ocazia controalelor au fost verificate documentele șoferilor și ale mașinilor.

Agenții de la rutieră au oprit peste 100 de autovehicule, aceștia depistând două contravenții la regimul silvic, șoferii fiind amendați cu 1.000 de lei, materialul lemnos (cherestea) fiind confiscat.

Patru permise au fost reținute, dintre care unul pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar trei certificate de înmatriculare au fost reținute.

În cadrul aceleiași acțiuni, doi agenți economici au fost amendați cu 5.000 de lei pentru lipsa analizei de risc.

Razia, ce s-a desfășurat în două etape distincte, între orele 8-12 și 16-20, s-a axat și pe componenta judiciară.

Doi bărbați din Fălticeni au fost săltați în cadrul aceleiași, în urma unei agresiuni, după care polițiștii i-au încarcerat în arestul IPJ. Polițiștii au beneficiat de sprijinul luptătorilor SAS și al unui echipaj al jandarmilor.

ȘTIRI