Proiecte pentru rețele de gaz natural. Primăriile Baia, Bunești, Dolhești, Horodniceni, Vadu Moldovei, Dolhasca sunt așteptate să depună cereri de finanțareRural

Proiecte pentru rețele de gaz natural. Primăriile Baia, Bunești, Dolhești, Horodniceni, Vadu Moldovei, Dolhasca sunt așteptate să depună cereri de finanțare

       Accesări: 6332

Dezvoltarea rețelelor de gaz natural revin în actualitate. Mai multe proiecte realizate de administrațiile locale din mediul rural și urban au fost admise ca eligibile pe teritoriul județului Suceava. Este vorba de patru proiecte în valoare de peste 80 de milioane de euro, în care sunt incluse localitățile Liteni, Salcea, Solca, Milișăuți Adâncata, Arbore, Burla, Fundul Moldovei, Hănțești, Iaslovăț, Fântânele, Pojorâta, Udești și Verești.

Potrivit președintelui Gheorghe Flutur alte patru proiecte, în valoare de aproximativ 70 de milioane de euro, sunt în evaluare pentru localitățile Botoșana, Cajvana, Comănești, Cacica, Dărmănești, Pârteștii de Jos, Frumosu, Vama, Vatra Moldoviței, Volovăț și Zvoriștea.

Șeful administrației județene afirmă că alte șase primării din zona Fălticeni sunt așteptate pentru a depune, în curând, cereri de finanțare.

Este vorba de Primăriile comunelor Baia, Bunești, Dolhești, Horodniceni, Vadu Moldovei și Primăria Orașului Dolhasca.

Proiectele sunt depuse pentru finanțare în cadrul Programului Operațional Infrastructura Mare (P.O.I.M.), 2014-2020, privind dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, eligibilitatea fiind stabilită de comisia de evaluare de la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene în cadrul etapei de verificare administrativă.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Județul Suceava are depuse la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 14 cereri de finanțare pentru 38 de primării.

În zona Fălticeni, majoritatea comunelor s-au asociat cu unul sau doi parteneri pentru realizarea acestor proiecte.

Comunele Rădășeni și Cornu Luncii s-au asociat într-un proiect, Comunele Fântâna Mare, Boroaia și Bogdănești sunt partenere într-un alt proiect, Comunele Vadu Moldovei și Preutești realizează împreună un proiect, iar Comunele Bunești, Hârtop și Vulturești și-au unit forțele într-un proiect similar.

Comunele Baia, Drăgușeni și Râșca au decis să realizeze proiectele amintite pe cont propriu.

ȘTIRI