Profesorii din Fălticeni și cei din mediul rural intră în grevă generală. Elevii care vin la școală vor fi supravegheațiEducație

Profesorii din Fălticeni și cei din mediul rural intră în grevă generală. Elevii care vin la școală vor fi supravegheați

       Accesări: 1408

Inevitabilul s-a produs. Profesorii din Fălticeni și cei din mediul rural intră în grevă generală. Protestul începe, luni, 22 mai.

Greva generală este declanșată la nivel național în urma negocierilor eșuate dintre reprezentanții profesorilor și premierul Ciucă.

Angajații din sistemul de învățământ sistează actul educațional, iar data la care vor fi reluate cursurile va depinde de rezultatul soluționării revendicărilor.

La nivelul municipiului Fălticeni greva generală este susținută de către 85% dintre profesori, iar la nivelul zonei Fălticeni de către 87% dintre profesori.

Procentajul este și mai ridicat la nivel județean, iar după cum afirmă liderii de sindicat acestea este de peste 95%.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Liderul sindical Vasile Budușanu, afiliat FSLI, ne-a declarat că „profesorii merg mai departe și nu renunță la revendicări, iar greva generală are parte de susținerea unei majorități covârșitoare.”

„Suntem dispuși să mergem la discuții. Mingea este la guvernanți.”, ne-a declarat liderul zonal FSLI. „Nu ne lăsăm intimidați. Continuăm. Rămânem pe poziții! Atât timp cât nu avem nimic scris în privința revendicărilor, greva generală este singura opțiune”.

Profesorii greviști nu vor fi plătiți în perioada protestului, în timp ce cadrele didactice care nu participă la grevă, dar vin la școală, chiar dacă nu sunt cursuri, vor fi remunerați.

Preșcolarii și elevii vor fi supravegheați?

Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o directorilor de grădinițe, școli și colegii din Fălticeni.

Cei care ne-au răspuns, au dat un răspuns este pozitiv.

Preșcolarii și elevii care vor veni luni, 22 mai, în cele 10 unități de învățământ, deși cursurile sunt sistate, vor fi supravegheați. De aceasta se vor ocupa profesorii care nu sunt în grevă și, după caz, de cei care fac parte din personalul nedidactic sau auxiliar.

În municipiul Fălticeni sunt înscriși peste 8.000 de elevi și preșcolari, iar mare parte dintre aceștia ar putea profita de greva generală pentru a nu se prezenta la școală.

Contactat telefonic, în legătură cu această situație, profesorul Codrin Bența, directorul Colegiului Național „Nicu Gane”, ne-a declarat că elevii care vor veni la colegiu, în ziua grevei generale, nu vor rămâne nesupravegheați.

75% dintre cadrele didactice ale colegiului au optat pentru greva generală.

„Profesorii care sunt în grevă nu-i vor putea supraveghea pe elevi. Vom găsi soluții potrivite pentru această situație. Ne vom adapta.”, a explicat Bența. „Elevii vor putea sta cât vor dori și, în mod cert, nu vor rămâne nesupravegheați. Nu știm câți vor veni luni.”

Codrin Bența a mai explicat faptul că pentru perioada de grevă generală profesorilor li se suspendă drepturile salariale, iar perioada de înscriere pentru acordarea gradului didactic este amânată.

ȘTIRI