Primăria Fălticeni organizează dezbatere publică pentru actualizarea  regulamentului care stabilește normele de gospodărire la nivel localLocal

Primăria Fălticeni organizează dezbatere publică pentru actualizarea regulamentului care stabilește normele de gospodărire la nivel local

       Accesări: 2837

Premergător introducerii pe ordinea de zi a unei viitoare ședințe a Consiliului Local Fălticeni, proiectul de hotărâre prin care se dorește actualizarea Regulamentului pentru stabilirea normelor de bună gospodărire pe teritoriul municipiului Fălticeni va intra în procedura dezbaterii publice.

Inițial, proiectul amintit a parcurs etapa consultării publice, la sfârșitul anului 2020.

Potrivit legislației care reglementează transparența decizională în administrația publică, exista și posibilitatea organizării unei dezbateri publice.

Acest lucru a fost solicitat, în termenul legal, de Asociația pentru Protecţia Animalelor „Și ei au dreptul la viață” din Fălticeni.

Primăria Fălticeni a anunțat organizarea dezbaterii publice pe data de 20 ianuarie, de la ora 11.00, în sala de ședințe a Primăriei Fălticeni.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Din anunțul publicat pe pagina web a municipalității aflăm că:

„Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziție 10 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online, utilizând formularul de pe site-ul falticeni.ro (http://falticeni.ro/transparenta/cerere_particip_dezbatere.htm ) sau direct la registratura Primăriei Fălticeni, holul principal, între orele 8.00-16.00.  

Accesul persoanelor la dezbaterea publică este permis în limita locurilor disponibile în sală, cu respectarea măsurilor pentru  prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 .

Documentația aferentă proiectului de act normativ poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, linkul http://falticeni.ro/transparenta.php sau la sediul instituției – str. Republicii, nr. 13 (avizier).

Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la registratură.”

Potrivit Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, propunerile, sugestiile și opiniile formulate cu ocazia dezbaterii publice au valoare de recomandare.

ȘTIRI