Premieră la Ambulanța din Fălticeni. Șase medici specialiști asigură linia de gardă pentru cazurile de urgențăExclusiv

Premieră la Ambulanța din Fălticeni. Șase medici specialiști asigură linia de gardă pentru cazurile de urgență

       Accesări: 6204

Noutate binevenită în sistemul medical de urgență și transport medical asistat. Ambulanța Fălticeni are pentru prima dată linie de gardă. Asta înseamnă că 24 de ore din 24, un medic specialist va fi prezent în substație, pregătit să ia parte la solicitările de cazuri grave și foarte grave.

Linia de gardă este operațională din luna martie, iar efectele acesteia se simt prin îmbunătățirea capacității de gestionare și experiența acestor specialiști în medicina de urgență.

Înființarea unei astfel de linii de permanență s-a creionat după angajarea unui nou cadru medical la Ambulanța Fălticeni.

Până anul trecut singurii medici ai substației erau Radu Cristian și Emanuela Mercore. Lor li s-a alăturat medicul Alexandru Lazăr.

Datorită numărului foarte ridicat de solicitări, dar și pentru că aria de responsabilitate, ce cuprinde 19 localități, unele aflate la distanțe de 25-30 km de Fălticeni, înființarea unei linii linia de gardă era imperios necesară.

Mahanu Design

Alte două motive care un cântărit greu în balanța operaționalizării unei permanențe medicale la Ambulanța Fălticeni au fost numărul mare de transferuri de la Spitalul Municipal Fălticeni la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava, dar și faptul că spitalul de urgență solicita multe transferuri cu echipaj medical la Iași.

Pe acest fond se creau intervale mari, de ore în care nici unitatea medicală din Suceava nu avea echipaj cu medic.

Un alt aspect deloc neglijabil este faptul că Ambulanța Fălticeni are de la un an la altul tot mai multe solicitări.

Peste 4.300 s-au adunat doar în primele trei luni ale acestui an.

Substația are 48 de angajați și patru autospeciale care parcurg fiecare câteva mii de kilometri în fiecare lună.

Lucrurile s-au așezat, la vremea potrivită, iar alți patru doctori au decis să se alăture tripletei de medici ai Ambulanței Fălticeni.

Dan Teodorovici, Ionuț Bârsan, medici colaboratori de la UPU Suceava, alături de Bassam Qutine, medic palestinian și Tudor Merticariu completează echipa care formează linia de gardă amintită, ce îi include pe Radu Cristian și Alexandru Lazăr, medicii care profesau deja la Ambulanța Fălticeni.

Unul dintre medici, Emanuela Mercore, a intrat în concediu maternal, linia de gardă fiind asigurată de șase medici.

Edilul Cătălin Coman salută acest demers și inițiativa medicilor implicați spunând că la Fălticeni „continuă lucrurile bune în sănătate”, iar asistenților, medicilor și celorlalți angajați ai Ambulanței „le mulțumește pentru eforturi, dedicare și buna colaborare”.

Substația Ambulanței Fălticeni funcționează de peste trei decenii într-o clădire aflată în proprietatea Primăriei Municipiului Fălticeni.

Cătălin Coman precizează că autoritatea locală a sprijinit permanent stația de ambulanță, în limita competențelor, iar meritul acestei linii de gardă este al celor de la Ambulanța Fălticeni și al asistentei medicale Mirelei Olteanu care s-au luptat pentru obținerea acestui statut.

Altă premieră este și faptul că la nivelul Primăriei Fălticeni se poartă discuții cu parlamentarii Ioan Stan și George Mîndruță pentru modificarea legislației, astfel ca primăriile din țară să se poată implica mai mult sub aspect financiar, pentru investiții consistente, deoarece cadrul legislativ actual limitează astfel de inițiative.

ȘTIRI