Pompierii au intervenit la un incendiu produs în localitatea Forăști. Flăcările au distrus bunuri și acoperișul caseiRural

Pompierii au intervenit la un incendiu produs în localitatea Forăști. Flăcările au distrus bunuri și acoperișul casei

       Accesări: 125

Un necaz venit în prag de sărbători. Cu câteva zile înainte de Crăciun, într-o gospodărie din localitatea Forăști s-a produs un incendiu în care sunt pagube materiale. Pompierii Detașamentului Fălticeni au fost alertați vineri, 19 decembrie, la ora 16, trei echipaje intervenind la fața locului.

La incendiu au participat și pompierii civili ai SVSU Forăști, fiind angrenate trei autospeciale de stingere.

Și paramedicii SMURD au ajuns la incendiu, în eventualitatea acordării primului ajutor pentru persoanele afectate.

La sosirea echipajelor incendiul se manifesta în interiorul unei case, cu pericol de propagare la întreaga construcție.

După incendiu au fost evaluate distrugerile. Au ars bunuri din interiorul locuinței pe circa 60 de metri pătrați și aproximativ 24 de metri pătrați din acoperișul locuinței, construit din șindrilă de lemn și acoperit cu tablă.

Cauza incendiului este efectul termic generat de amplasarea necorespunzătoare a sobei față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au reușit să salveze restul locuinței.



ȘTIRI