Pompierii au intervenit în Hârtop, Rădășeni și Fălticeni pentru înlăturarea efectelor negative ale furtuniiLocal

Pompierii au intervenit în Hârtop, Rădășeni și Fălticeni pentru înlăturarea efectelor negative ale furtunii

       Accesări: 5246

Vremea severă la final de august. Vijelia, căderile de grindină și ploaia torențială, care s-au abătut marți după-amiază, au produs din nou pagube. Pompierii Detașamentului Fălticeni au intervenit în trei localități pentru înlăturarea efectelor negative ale fenomenelor meteo extreme.

Aceștia au intervenit la evacuarea apei din subsolurile inundate la două proprietăți din comuna Hârtop.

În localitatea Rădășeni, ei au intervenit în timp ce cablurile electrice ale unui stâlp de electricitate fumegau.

Efectele furtunii s-au simțit din plin și la Fălticeni.

Pompierii au acționat în municipiul Fălticeni pentru îndepărtarea unor plăci de azbest de la o șarpantă, distruse de căderile de grindină, elemente care puneau în pericol pietonii. O altă intervenție a fost necesară la un stâlp, unde cablurile electrice făceau scurtcircuit.

În sprijinul pompierilor militari din Fălticeni au fost trimiși colegii din Suceava care, pe traseu, au acționat la incendiu produs la un autoturism.

Aceștia au observat un autoturism Mercedes, pe raza localității Cumpărătura, de la care ieșea fum din compartimentul motor.

Au ars cabluri electrice și materiale plastice, iar intervenția rapidă a redus semnificativ pagubele care s-ar fi putut produce.

ȘTIRI