Polițiștii din Fălticeni au reținut un bărbat care s-a izbit cu mașina într-un stâlp. El era băut și fără permis autoRural

Polițiștii din Fălticeni au reținut un bărbat care s-a izbit cu mașina într-un stâlp. El era băut și fără permis auto

       Accesări: 1094

Ignoranța vine, adeseori, cu lecții din care trebuie să învățăm. Un bărbat din orașul Dolhasca n-a luat în calcul hazardul unei aventuri cu autoturismul și nici consecințele încălcării legilor în vigoare. Individul, în vârstă de 45 de ani, s-a urcat într-un Volkswagen Passat, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Conducătorul auto n-a ajuns la destinație, el pierzând controlul mașinii, după care s-a izbit într-un stâlp din beton.

Totul s-a întâmplat pe 2 ianuarie, puțin după miezul nopții, pe un drum județean de pe raza orașului Dolhasca.

În urma unui apel 112, Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni au ajuns la fața locului pentru cercetări.

Aceștia au stabilit că bărbatul s-a deplasat cu autoturismul pe DJ 208, în localitatea Budeni, iar la intersecția cu DJ 208 I l-a scăpat de sub control, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate pe care l-a distrus.

În urma impactului, pasagera aflată pe locul din față al mașinii s-a rănit, ea fiind transportată la spital.

Polițiștii l-au testat cu etilometrul, rezultatul indicat de aparat s-a ridicat la 1,16 mg/l în aerul pur expirat.

După verificări în bazele de date, agenții au aflat că bărbatul nu deține permis auto pentru nicio categorie auto.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și conducerea unui autovehicul fără permis auto.

Agenții Compartimentului Rutier Fălticeni l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore, fiind prezentat, ulterior, instanței judecătorești.

Magistrații Judecătorii Fălticeni au decis ieri, 8 ianuarie, să-l plaseze pe bărbat în arest preventiv, pentru 30 zile.



ȘTIRI