Polițiștii au introdus în arest doi șoferi din Fălticeni și Bogdănești. Aceștia conduceau sub influența alcooluluiLocal

Polițiștii au introdus în arest doi șoferi din Fălticeni și Bogdănești. Aceștia conduceau sub influența alcoolului

       Accesări: 2969

Toleranță zero pentru infracțiuni. Lucrătorii din cadrul Poliției Rutiere Fălticeni au introdus luni, 5 decembrie, două persoane în arestul IPJ. Este vorba despre doi șoferi prinși în flagrant, recent, sub influența băturilor alcoolice.

Primul dintre aceștia este din comuna Bogdănești, oamenii legii depistându-l la un control de rutină.

La data de 30 noiembrie, în timp ce circula pe DJ 209 H, la intrarea în comuna Baia, dinspre Fălticeni, echipajul Poliției Rutiere l-a oprit pentru verificări.

Șoferul, în vârstă de 24 de ani, emana halenă alcoolică, iar polițiștii l-au testat cu etilotestul.

Rezultatul indicat de aparat a fost 1,28 mg/l în aerul pur expirat. Oamenii legii l-au condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge. Probele prelevate au indicat un nivel de alcoolemie în sânge de 2,63 g/l.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Al doilea șofer reținut pe 5 decembrie este un bărbat din Fălticeni.

Acesta a fost oprit, pe data de 2 decembrie, pe raza localității Boroaia, după ce a depășit limita de viteză în localitate, fiind depistat cu 80 km/h, pe un sector unde viteza era limitată la 50 km/h.

Bărbatul, în vârstă de 56 de ani, conducea un autoturism marca Opel, iar polițiștii l-au testat cu etilometrul deoarece emana halenă alcoolică.

Aparatul a indicat o alcoolemie de 1,43 mg/l în aerul pur expirat.

Șoferul fălticenean a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. Probele prelevate au indicat un nivel de alcoolemie în sânge de 3,07 g/l.

Polițiștii au întocmit dosar penal.

Cei doi șoferi din Bogdănești și Fălticeni au fost reținuți și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

ȘTIRI