Accesări: 2863

În cursul zilei de vineri, 7 februarie 2020, cursurile au fost suspendate parțial pentru o clasă de elevi de la Școala Gimnazială “Ioan Ciurea” din Fălticeni (clasa a VIII-a).

Măsura a fost luată de Direcția de Sănătate Publică Suceava, în urma confirmării a patru cazuri de gripă.

În cursul săptămânii, în clasa respectivă, șapte dintre cei 26 de elevi au prezentat diverse forme de viroze, iar în patru cazuri, așa cum am precizat, s-a confirmat prezența virusului gripal.

Directorul  școlii, prof. dr. Marius Pintilii, ne-a declarat că starea de sănătate a elevilor este monitorizată zilnic iar cazurile de îmbolnăvire sunt raportate autorităților medicale.

În sala în care învățau cei 26 de elevi, dar și în alte 3 săli de clasă, a fost efectuată dezinfecția generală, cu ajutorul unei firme specializate.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Luni, 10 februarie 2020, elevii se vor întoarce la cursuri.

Trebuie precizat că Școala Gimnazială “Ioan Ciurea” își desfășoară temporar activitatea în săli de clasă ale Școlii Gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni.

În școala din cartierul Republicii sunt în derulare lucrări de reabilitare și modernizare.    

În urma declarării epidemiei de gripă la nivel național, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a transmis în teritoriu măsurile obligatorii pe care unitățile de învățământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu gripă în colectivitățile de preșcolari și elevi.

ȘTIRI