Nouă grădiniță Voinicelul este finalizată. Primarul Coman anunță când se vor putea muta preșcolarii din FălticeniExclusiv

Nouă grădiniță Voinicelul este finalizată. Primarul Coman anunță când se vor putea muta preșcolarii din Fălticeni

       Accesări: 2619

Încă un proiect finalizat pentru zona educațională. Rețeaua școlară din municipiul Fălticeni se înnoiește din acest an cu o grădiniță care îndeplinește standarde de confort și siguranță de înalt nivel. Voinicelul va fi cea mai modernă unitate preșcolară din comunitatea locală, un reper în ceea c privește dotările, utilitatea și funcționalitatea, care vor lăsa impresii plăcute părinților, copiilor și cadrelor didactice.

Grădinița „Voinicelul” va comasa două unități, Voinicelul și Lizuca, fiind prima grădiniță concepută în sistem duplex.

Lucrările s-au încheiat la jumătatea lunii decembrie 2023 și tot luna trecută au fost îndeplinite toate procedurile privind recepția finală.

Noua unitate, localizată pe strada Ion Dragoslav, va dispune de spații verzi, alee pietonală, rampă de acces pentru persoane cu dizabilități, dar și un lift special creat pentru ca acestea să poată ajunge la primul etaj.

Proiectul, realizat cu fonduri europene, se ridică la peste 6 milioane de lei, contribuția Primăriei Municipiului Fălticeni fiind de 2% din valoare finanțării. Autoritățile locale au asigurat și costurile racordării grădiniței la rețelele de utilități (gaz, energie, apă și canalizare).

Construită după standardele cele mai moderne în domeniu, Grădinița „Voinicelul” dispune de trei grupe pe fiecare nivel al clădirii, cameră pentru director, cancelarie, sală pentru alimente, cameră pentru tratament medical și izolare în cazul unor boli respiratorii.

Sălile de grupă se remarcă prin spațiu vitrat foarte mare, sistem de iluminat economic, un sistem de ventilare automat, care reglează permanent nivelul de aer proaspăt în încăpere, sistem termic și elemente pentru dispersia apei în caz de incendiu.

Grupurile sanitare sunt câte unul pentru fiecare grupă în parte, acestea fiind adaptate vârstei copiilor.

În fața grădiniței, ar putea fi construit un parc de joacă sau un spațiu de relaxare pentru perioada sezonului cald.

Primarul Cătălin Coman precizează că în perioada următoare va începe montarea echipamentelor, dotărilor, mobilierului și elementelor pentru aranjarea sălilor de grupă.

Tot în următoarele săptămâni urmează să fie avizată unitatea de către instituțiile abilitate pentru partea de siguranță, incendii și alte avize premergătoare funcționării unității.

Demn de menționat că proiectul este realizat la un nivel ridicat de calitate al finisajelor și materialelor utilizate.

Constructorul, firma SYM RSC, care s-a ocupat de reabilitarea unor obiective precum Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu”, Cantina Colegiului Național „Nicu Gane”, Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”, Parcul Prefecturii și, mai nou, Baza nautică, a încheiat și acest proiect înainte de termen.

Edilul Cătălin Coman i-a mulțumit firmei de construcții pentru mobilizarea exemplară, amintind că aceasta și-a onorat în avans lucrările cuprinse în proiect.

Noua Grădiniță „Voinicelul”, unitate cu program normal, va fi deschisă după Paști. Preșcolarii și cadrele didactice se vor muta în casă nouă, din luna mai, cu câteva săptămâni înainte de vacanța de vară.

ȘTIRI