Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi aduse la Fălticeni. Procesiunea va include biserici și mănăstiri din zona ruralăReligie

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor fi aduse la Fălticeni. Procesiunea va include biserici și mănăstiri din zona rurală

       Accesări: 3114

Un nou prilej de bucurie pentru credincioși. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor poposi peste câteva zile în municipiul Fălticeni. Inițiativa aparține Arhiepiscopiei Sucevei care continuă organizarea procesiunii, pe perioada toamnei, în protopopiatele eparhiei.

Racla va fi însoțită într-un periplu de două zile, timp în care vor fi făcute popasuri la numeroase lăcașe de cult.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava vor ajunge la Fălticeni într-o zi de marți, pe data de 24 octombrie.

La fel ca și anul trecut, delegația va face două opriri, la Catedrala „Învierea Domnului” și la Mănăstirea Buciumeni, pentru săvârșirea unei rugăciuni și pentru binecuvântarea creștinilor.

Delegația va poposi și la chinoviile și parohiile aflate în mediul rural.

Mahanu Design

Traseul procesiunii în zona Fălticeni

Călătoria Sfântului Ioan cel Nou, ocrotitor al Moldovei, va continua la patru mănăstiri Râșca, Slătioara, Sihăstria Râșcăi și Cămârzani.

Vor fi opriri și la biserici din localitățile Cornu Luncii, Mălini, Slatina, Baia, Fântâna Mare, Boroaia, Forăști, Valea Bourei, Dolheștii Mari, Preutești, Rădășeni, Mihăiești și Horodniceni.

Pentru al patrulea an consecutiv Arhiepiscopia Sucevei organizează procesiunea cu moaștele sfântului.

Acesta se va desfășura în semn de mulțumire pentru ajutorul și mijlocirea rugăciunilor mucenicului înaintea lui Dumnezeu, precum și pentru mângâierea și întărirea credincioșilor.

Racla cu cinstitele moaște și icoana Sfântului Ioan vor pleca de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și vor străbate localitățile județului și cele cinci protopopiate din cuprinsul eparhiei.

La finalul procesiunii moaștele Sfântului Mare Mucenic, grabnic ajutător și făcător de minuni, vor fi așezate în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou au fost aduse în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la fosta Catedrală Mitropolitană a Moldovei, Biserica Mirăuţi, în anul 1589.

La 14 septembrie 1783, după 97 de ani de pribegie prin țări străine, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost readuse la Suceava în timpul împăratului Iosif al II-lea al Austriei, ca urmare a demersurilor bucovinenilor (în special ale episcopului Dositei Herescu al Bucovinei) pe lângă autoritățile poloneze și austriece.

Datorită numeroaselor minuni săvârșite de-a lungul timpului, Sfântul Ioan cel Nou este considerat ocrotitor al Moldovei.

În perioada Primului Război Mondial, pentru a fi mai bine ocrotite, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost duse, în toamna anului 1914, în capela comunităţii ortodoxe române din Viena. Ele au fost readuse în Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe”, din Suceava, în iulie 1918.

ȘTIRI