Accesări: 2550

Poliţişti din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice, în cooperare cu specialiștii silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au acționat pe DN2E, pe raza comunelor Păltinoasa, Cornu Luncii, Valea Moldovei şi Mălini, pe linia respectării prevederilor legale privind transportul de material lemnos.

Organele de coltrol au aplicat 6 sancțiuni contravenționale. Valoarea sancțiunilor depășește suma de 37.000 de lei.

Joi, 3 septembrie, poliţiştii au oprit pentru control, pe raza comunei Cornu Luncii, o autoutilitară condusă de un bărbat din Capu Codrului, care transporta, conform avizului de însoţire, 4,20 mc cherestea de esenţă rășinoase.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la volumul materialului lemnos, s-a cerut sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta cu 3,27 mc în plus fată de volumul înscris în avizul de însoțire.

De asemenea, s-a constatat faptul că, specificațiile înscrise în avizul e însoțire prezentat pentru control, nu corespund cu specificațiile materialului lemnos transportat.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

 În cauză, s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 3,27 mc cherestea rășinoase, care a fost predată în custodie Ocolului Silvic Mălini.

În aceeași zi, o patrulă de poliţie a oprit pentru control, în localitatea Sasca Nouă, ansamblul auto format din cap tractor și remorcă condus de un bărbat care transporta conform avizului de însoţire cantitatea de 44,62 mc cherestea de esenţă rășinoase.

Și în acest caz s-a cerut sprijinul specialiştilor silvici, care în urma inventarierii au stabilit faptul că, bărbatul transporta cu  8,75 mc în plus fată de volumul înscris in avizul de însoțire.

  De asemenea, s-a constatat faptul că specificațiile înscrise în avizul de însoțire prezentat pentru control, nu corespund cu specificațiile materialului lemnos transportat.

În cauză, s-au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 11.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 8,75 mc cherestea rășinoase, care a fost predată in custodie Ocolului Silvic Mălini.

ȘTIRI