Investiții pentru următorii 100 de ani. Două clădiri simbol ale municipiului Fălticeni au parte de lucrări capitale de reabilitare, după mai bine de un secol în care timpul și intemperiile și-au lăsat puternic amprenta. Sediul Primăriei și Casa Căsătoriilor (Casa Tatos) vor fi redate peste câteva luni circuitului administrativ, aducând un plus de farmec și note de parfum antebelic în Orașului Muzeelor.
Ambele proiecte de investiție, ce însumează fonduri de circa 24 de milioane de lei, din surse externe șui locale, sunt în grafic.
Lucrările vor fi încheiate în vara acestui an, mai exact în luna august, urmând ca la scurt timp să fie desfășurate procedurile de recepție, obligatorii, din partea beneficiarului și prestatorului.
Atât sediul Primăriei Municipiului Fălticeni cât și Casa Căsătoriilor vor fi deschise publicului cel mai târziu în septembrie.
Cele două clădiri, ce fac parte din patrimoniul local, vechi de peste 100 de ani, sunt pentru prima dată consolidate seismic. În același timp sunt modernizate, renovate și readuse la frumusețea de altădată. Ambele proiecte păstrează integral aspectul general al acestor imobile și detaliile estetice în forma lor originală. Ele sunt puse în operă prin mâna unui arhitect fălticenean, expert în restaurări.
Renovarea Primăria Fălticeni se ridică la 18 milioane de lei
Stadiul lucrărilor la sediul Primăriei Fălticeni este acum de 75%.
Până acum au fost consolidată fundația și structura pereților, înlocuit acoperișul, iar tâmplăria exterioară înlocuită cu una din lemn stratificat și geamuri de ultimă generație.
La acoperiș au fost înlocuite doar grinzile cu probleme, tavanul este reabilitat, iar învelitoarea, complet nouă, încorporează și hublourile. Vechile detalii de ordin estetic, inclusiv emblema orașului, au fost repuse pe frontispiciul clădirii.
Pe hol au fost păstrate placările din marmură și travertin, iar pardoseala va fi realizată din granit.
Noile circuite pentru încălzire și iluminat sunt finalizate.
Candelabrele, sobele din faianță albă și ornamentele scărilor vor fi recondiționate de specialiști în domeniu.
Pentru un plus de confort termic, atât pe timp de vară cât și de iarnă, tavanele din încăperi au fost coborâte, pardoselile au fost izolate, iar pereții au primit un strat suplimentar de mortar.
Ușile din lemn masiv vor fi și ele recondiționate, la fel ca și vechile ornamentele poziționate deasupra tocurilor.
În această perioadă și până la final proiectului se vor desfășura cele mai complexe lucrări, cele legate de refacerea fațadei și ornamentelor exterioare. Un capitol aparte în constituie reabilitarea sălii de ședințe „Radu Iorgu”, care va necesita muncă migăloasă la partea de pictură, renovare ornamente și refacere elemente structurale.
Pe lângă acestea, urmează lucrările pentru finalizarea tuturor încăperilor, aplicarea parchetului și varului.


Restaurarea Casei Tatos costă 5,5 milioane de lei
Proiectul se ridică la 5,5 milioane de lei. Guvernul participă cu 1 milion de lei, Consiliul Județean alocă 1,2 milioane de lei, iar Primăria Municipiului Fălticeni participă cu suma de 3,3 milioane de lei.
Lucrările derulate până acum au fost și cele mai complexe din cadrul investiției.
Fundația și pereții clădirii au fost consolidați seismic, iar acoperișul este complet înlocuit. Partea de imobil construită ca anexă, fostul atelier mecanic, a fost demolată, în locului acesteia fiind construită camera tehnică.
La interior au fost turnate șapele, montate tavanele, reconfigurate toate încăperile, iar pereții au fost tencuiți.
Urmează instalarea circuitelor electrice și termice, cât și montarea tâmplăriilor exterioare și interioare.
Scările și ornamentele de la intrare urmează să intre, de asemenea într-un proces de recondiționare completă.
Luna aceasta va fi montată învelitoarea și vor începe lucrările la refacerea fațadei, în paralel cu lucrările de la interior.
La exterior urmează să fie amenajate un spațiu verde și un foișor, pentru oficierea căsătoriilor în timpul sezonului cald.
Clădirea, cunoscută drept Casa Tatos, va fi redenumită Casa Căsătoriilor, în cadrul acesteia urmând să-și desfășoare activitatea și personalul Serviciului Public Comunitar pentru Evidența Persoanelor.
Lucrările la ambele proiecte sunt realizate de firma suceveană SYM RSC, cea care s-a ocupat de alte cinci proiecte din Fălticeni, reabilitarea Bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu”, Casei Memoriale „Mihail Sadoveanu”, Corpului B al Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, Parcului Prefecturii și construirea Bazei Nautice „Nada Florilor”.



