Întâlnire de suflet în comuna Boroaia. Absolvenții promoției 2003 au trăit emoția și bucuria revederii cu profesoriiRural

Întâlnire de suflet în comuna Boroaia. Absolvenții promoției 2003 au trăit emoția și bucuria revederii cu profesorii

       Accesări: 2428

Toamna nu este doar anotimpul roadelor bogate, ci și cel al regăsirii. Dorul și amintirile crează conexiuni puternice care, la un moment dat, devin aripi care bat și duc înapoi spre cuib. Școala, acest
loc special, făurește oameni mari, cultivă valori, semănă lumina cunoașterii și coagulează, într-un loc tainic al sufletului, prietenii pe viață.

Ca într-un ritual păstrat cu sfințenie, generații de elevi revin la locul propriei deveniri într-un gest de recunoștință și gratitudine.

Întâlnirile de suflet au loc la moment jubiliar și constituie un prilej de mare bucurie nu doar pentru cei care au încheiat liceul, ci și gimnaziul.

Foștii absolvenți ai promoției 2003 de la Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia au trăit emoția revederii profesorilor și a foștilor colegi.

Reuniunea s-a desfășurat într-o zi superbă de septembrie, din care nu au lipsit îmbrățișările calde, zâmbetele, nostalgia și gândurile frumoase.

Mahanu Design

Organizată de preotul Silviu Maxim, întâlnirea de suflet a început cu o slujbă închinată cadrelor didactice trecute în eternitate, un gest de prețuire care arată că profesorii au rămas în inima foștilor absolvenți.

Veseli și dornici să de revedere, după 20 de ani, colegii de clasă și de generație au depănat amintiri, au vorbit despre realizările lor și drumul pe care l-au parcurs de la ultima revedere, în vara anului 2003, atunci când au susținut examenul de admitere la liceu.

Într-o atmosferă de prietenie, împreună cu profesorii, a fost invitat primarul Vasile Berariu, și el, fost elev al școlii boroiene, care astăzi poartă numele ilustului învățător Vasile Tomegea.

Inițiatorul și moderatorul evenimentului, Silviu Maxim, le-a mulțumit tuturor celor care au răspuns „prezent” la această întrunire și sărbătoare, în calitate de profesor sau profesoară (Acatrinei Mihai, Acatrinei Mina, Berariu Maria, Berariu Silvica, Maxim Silvia, Meleștean Georgeta, Miron Geta, Monoranu Maria, Monoranu Gheorghe, Parfenie Victoria, Pei Cristina, Pricope Marta) sau de coleg și colegă (Baltag Cătălina, Crețu Ionela, Crețu Ionuț, Curcă Andreea, Damian Felicia, Drăniceru Andrei, Didea Răzvan, Dumitrașcu Adriana, Florea Cătălin, Gaube Adrian, Manciuc Dragoș, Monoranu Oana, Murariu Cătălina, Murariu Oana, Murărescu Iuliana, Năstase Roxana, Olaru Elena, Patrolea Alexandra, Pavăl Constantin, Pintilie Bogdan, Stănică Ioachim- Nuțu).

„Timpul, odată cu trecerea lui, ne responsabilizează să trăim cuviincios, să fim promotori ai valorilor autohtone, veritabili ambasadori ai moștenirii culturale a trecutului, expuse în prezent, dar oglindită în viitor. Mai mult, ne dorim ca ortodoxia și patriotismul să caracterizeze aceste generații care, privind cu luare aminte la trecut, să aducă lumină în viitor.

Cu aceste gânduri și cu nostalgia anilor de gimnaziu am reunit elevii de altă dată- Promoția 2003 – cu profesorii care ne-au deschis drumul spre tainele vieții.

Ne amintim cu apreciere de străluciții noștri profesori, însă cu gratitudine de acei profesori care au atins simțămintele noastre umane.”, au ținut să transmită Anca și Silviu Maxim.

Dând timpul înapoi, chiar cu mai bine de 20 de ani, nu putem decât să remarcăm strânsa legătură dintre biserică-școală-comunitate. Fapt evidențiat prin așezarea instituțiilor/caselor.

Orice boroian își aduce aminte cum, lângă biserică era școala, iar pe același drum se aflau și casele profesorilor, menționăm cu drag și recunoștință familiile profesorilor Constantin și Elena Berariu, Ioan și Valeria Balaban, Leon și Mura Boicu, Mihai și Mina Acatrinei. Astfel, copiii își proiectau viitorul având ca repere acești dascăli, înconjurați și de reperele morale statornicite în Biserică.

Ei au avut și încă au menirea de a ne educa, de a ne învăța, de a ne da o bogată învățătură sufletească, de a fi modelele noastre.

Reuniunea, la care, invitat de onoare a fost domnul primar al comunei Boroaia, ing. Vasile Berariu, care a transmis și un cuvânt de felicitare, a culminant cu strigarea catalogului de către domnii diriginți, respectiv: profesorii Gheorghe Monoranu și profesor Mihai Acatrinei.

Iar cei care au depășit emoțiile momentului, au împărtășit amintiri, realizări, bucurii.

În esență, acestea au fost obiectivele principale ale întâlnirii: de a povesti, de a evoca toate întâmplările frumoase (sau cele mai poznașe), de a ne revedea după atâția ani.

La final, nu putem decât să reamintim vorbele poetului Nichita Stănescu: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!”.

ȘTIRI