Întâlnire de suflet la Colegiul “Mihai Băcescu” cu Maica Stavroforă Irina Pântescu de la Mănăstirea VoronețEducație

Întâlnire de suflet la Colegiul “Mihai Băcescu” cu Maica Stavroforă Irina Pântescu de la Mănăstirea Voroneț

       Accesări: 1571

Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni a găzduit, la sfârșitul acestei săptămâni, conferința “Educaţie – Valori – Modele”, susţinută de Maica Stavroforă Irina Pântescu, de la Mănăstirea Voroneț.

Maica Stavroforă Irina Pântescu a fost vreme de 27 de ani Stareța Mănăstirii Voroneț.

Cu acest prilej, a avut loc și lansarea cărții “Poeziile Măicuței”.

Evenimentul face parte din Proiectul interdisciplinar “Educație – Valori – Modele”, împletind orele de limba română, istorie, religie și ora de consiliere.

Au fost prezente la întâlnirea cu elevii și cadrele didactice: Maica Stavroforă Irina Pântescu, Maica Stavroforă Gabriela Platon – Stareţa a Mănăstirii Voroneţ, Conf. univ. dr. Carmen Cornelia Balan – de la  Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Maica Filoteia – de la Mănăstirea Voroneţ.

Asistența a putut afla câteva aspecte din activitatea Maicii Stavroforă Irina Pântescu.

Aceasta a povestit despre drumul său în viaţă, despre familie, despre perioada școlară, intrarea în mănăstire, scoaterea forţată din mănăstire în urma decretului 410/1959, revenirea după 7 ani, munca – care i-a adus bucurii şi noi experienţe, despre modele pe care le-a avut în educaţie, despre bucurii, despre imaginea Voroneţului.

Elevii au fost profund impresionaţi de bogăţia de amintiri a maicii, de suferinţele prin care a trecut, de curajul ei de a depăşi obstacolele cu zambetul pe buze, prin muncă şi prin credinţa în Dumnezeu.

Aspecte legate de viața Maicii Irina Pântescu, au fost relatate și de Maica Stavroforă Gabriela Platon, accentuând dragostea ce o poartă Maica Staeţă Irina faţă de obştea Mănăstirii, investind, întotdeauna, fără zgârcenie, în formarea spirituală și culturală a măicuțelor de la Voroneţ.

“Este „Maica General”, cum o numeşte PF Părinte Patriarh Daniel, „Omul providenţial”, cum a numit-o ÎPS Pimen, Arhiepiscopul nostru; „Străjer al Măriei Sale, Domnul Ştefan cel Mare şi Sfânt”, cum îi place să se numească uneori; „Mamă” ocrotitoare, exemplu de viaţă duhovnicească, de demnitate şi patriotism cum o simţim noi toți cei care am avut șansa de a fi în preajma sa.”

Cu prilejul lansării de carte şi DVD “Poeziile Măicuţei”, amintind de poeziile din vechiul Abecedar (cel de pe care a învăţat Maica Irina), Conf. univ. dr. Carmen  BALAN, a amintit şi de  prima grădiniţa  pilot ce  s-a înfiinţat în satul  Goruni, comuna Tomești, județul Iași, satul unde  s-a născut  Maica Irina.  Grădiniţa pilot  a fost înfiinţată de  către învăţătorul  Niculae Gălățeanu.

Volumul “Poeziile Măicuţei” a apărut în condiţii grafice deosebite. Ilustraţia grafică a fost realizată de artistul plastic Radu Bercea.

Elevii au fost fascinaţi de oaspeţi, au fost stimulaţi să reflecteze asupra timpului de învăţare, timpului de muncă, de ajutor pentru familie, au experimentat o oră de cultură altfel.

Ei au apreciat faptul că, în toate timpurile, educaţia a fost şi este o cheie de a găsi soluţii în orice împrejurare, la orice fel de problemă, de a-şi menţine verticalitatea, de a valorifica informaţiile primate în vederea conştientizării ideii de apartenenţă locală, naţională,  de a conşientiza cât de important este dezvoltarea competenţei “învăţarea pe tot parcursul vieţii”.

“Multumim maicilor de la Mănăstirea Voroneț  pentru dragostea cu care au venit în școala noastră, în mijlocul nostru, pentru darurile oferite, cărți valoroase, atent documentate, ce vor fi de un real folos elevilor în activitățile de documentare dar și pentru noi, cadrele didactice, în îmbogățirea cunoștințelor despre Sfânta Mănăstire Voroneț, despre căi de a ne menține verticali în păstrarea valorilor strămoșilor noştri”, a precizat profesoara Mattylena Boicu.  

ȘTIRI