Incident petrecut în comuna Drăgușeni. Un autotren încărcat cu cherestea s-a răsturnat în afara carosabiluluiRural

Incident petrecut în comuna Drăgușeni. Un autotren încărcat cu cherestea s-a răsturnat în afara carosabilului

       Accesări: 986

Zi plină pentru polițiști. Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, agenții fălticeneni au participat duminică la soluționarea unor incidente din traficul auto.

Unul dintre acestea s-a produs azi dimineață, în jurul orei 11, pe DN 2, pe raza comunei Drăgușeni.

Un autotren s-a răsturnat în afara carosabilului. Vehiculul de tonaj, înmatriculat în județul Suceava, era încărcat cu cherestea.

Elementele de material lemnos au fost transbordate, ulterior, într-un alt autotren, pentru a fi duse la destinație.

Potrivit unor surse neoficiale, șoferul autotrenului ar fi evitat coliziunea cu două autoturisme.

Circumstanțele reale nu sunt cunoscute cu deocamdată, însă cert este faptul că nu s-au înregistrat victime.

Specialiștii VSI 24 Fălticeni au ajuns la fața locului cu un utilaj specializat pentru asistența și tractarea autotrenului avariat.

Acesta urmează să fie transportat la un atelier de reparații.

Incidentul va fi soluționat ca tamponare, deoarece nu există, din fericire, persoane rănite.

Polițiștii Compartimentului Rutier Fălticeni îndeamnă șoferii să conducă prudent, în condițiile unui carosabil umed, să evite manevrele care îi pot pune în pericol pe ceilalți participanți la traficul auto.



Spalatorie covoare

ȘTIRI