Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Baia. Casă cuprinsă de flăcări. Intervenție cu patru autospecialeRural

Incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Baia. Casă cuprinsă de flăcări. Intervenție cu patru autospeciale

       Accesări: 1424

Instalațiile electrice pot crea mari probleme în locuințe. Tot mai multe incendii au fost declanșate în ultima perioadă din cauza unor siguranțe fie din cauza cablurilor. Un astfel de caz s-a întâmplat ieri după-amiază în comuna Baia.

Pompierii Detașamentului Fălticeni au fost solicitați, în jurul orei 17:30, să intervină, după un efectuarea unui apel la 112.

La fața locului au fost trimise patru autospeciale de stingere, echipaje medicale și paramedicale.

Pompierii militari fălticeneni au acționat împreună cu pompierii civili ai SVSU Cornu Luncii pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.

Când echipajele au început intervenția, ardea generalizat un imobil, casă bătrânească, realizată din lemn. Pompierii spun că exista pericolul propagării flăcărilor la cealaltă locuință, aflată la numai câțiva metri

Acțiunea pentru lichidarea incendiului s-a încheiat după câteva zeci de minute de luptă cu flăcările.

După evaluarea pagubelor, pompierii au constatat faptul că flăcările au afectat clădirea de locuit pe aproximativ 100 de metri pătrați, obiecte de mobilier și materiale textile.

Au fost distruse mai multe bunuri casnice, documente personale și branșamentul electric cu conductori din aluminiu.

Un scurtcircuit produs la un conductor electric defect este sursa care ar fi declanșat acest incendiu.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pompierii au salvat locuința învecinată și bunurile aferente.

Pe fondul creșterii numărului de incendii de natură electrică, populația este rugată să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi transforma propria locuință în cel mai sigur şi confortabil loc pentru întreaga familie.

La exploatarea instalațiilor electrice se vor utiliza întrerupătoare, prize sau cabluri electrice fără defecțiuni sau improvizații, numai siguranțe omologate în tablourile electrice.

ȘTIRI