Sunt nopți de foc pentru pompieri. Incendiile se țin lanț în zona Fălticeni, la jumătatea lunii octombrie. După ce ieri noapte, salvatorii au intervenit în comuna Vadu Moldovei, unde o casă nelocuită a luat foc, azi noapte echipajele au fost prezente în comuna Preutești.
Intervenția s-a desfășurat în satul Leucușești, în jurul orei 4, mai multe echipaje fiind mobilizate la un incendiu izbucnit într-o locuință.
Pompierii din Fălticeni și Dolhasca au acționat împreună pentru stingerea flăcărilor care au cuprins etajul clădirii.
Când au sosit echipajele, ardea generalizat la nivelul acoperișului și al mansardei, fiind pericol de propagare la întreaga clădire de locuit, dar și la construcțiile anexe.
În primele momente ale intervenției de la fața locului, pompierii militari din echipa de căutare-salvare au pătruns în interiorul imobilului, de unde au extras un bărbat, în vârstă de 46 de ani.
Pentru că a suferit un atac de panică, paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor medical.
Ceva mai târziu, bărbatul a fot transportat la spital de un echipaj al Ambulanței Fălticeni.
În incendiu au ars acoperișul locuinței, pe aproximativ 120 metri pătrați, și bunuri materiale aflate în zona de ardere (mobilier și altele).
Un scurtcircuit produs la un conductor electric defect este cauza (probabilă) izbucnirii incendiului.
Incendiul a fost lichidat după circa trei ore.
Prin intervenția lor, pompierii au salvat restul casei de locuit și construcțiile anexe, cu bunurile aferente.




