Misiune complexă pentru salvatori. Pompierii din Fălticeni și Dolhasca intervin la această oră, 21, la un incendiu în localitatea Oniceni. Echipajele acționează pentru stingerea flăcărilor dintr-o gospodărie.
Un echipaj al paramedicilor SMURD este, de asemenea, la fața locului.
Incendiul se manifestă la casa de locuit și la adăpostul de animale, construcții corp comun.
În sprijinul pompierilor au sosit și pompierii civili ai SVSU Cornu Luncii.
La fața locului se acționează cu patru autospeciale.
Suprafața afectată este de aproximativ 200 de metri pătrați.
Proprietarul, în vârstă de 76 de ani, prezenta atac de panică, fiind preluat de către echipajul SMURD.
Bărbatul a refuzat transportul la spital.
Misiunea este în plină desfășurare.







