Accesări: 512

Prima zi de grevă în educație. Profesorii, personalul auxiliar și nedidactic din cele 11 unități de învățământ din municipiul Fălticeni au protestat, ca și colegii lor din țară, pentru creșteri salariale. Lista revendicărilor lungă, iar sindicaliștii sunt determinați să continue acțiunea până când vor fi soluționate toate revendicările.

Procentul celor care participă este covârșitor.

În mai multe unități de învățământ din municipiu, procentajul de participare al sindicaliștilor din educație este cuprins între 62 și 100%.

Procentajul maxim este la GPN „Voinicelul”, Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” și Clubul Copiilor. De menționat faptul că directorii și directorii adjuncți nu participă la protest.

Interesant este faptul că pe parcursul zilei de astăzi, unii profesori care nu erau în sindicat s-au înscris și s-au alăturat protestului.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Alții au renunțat la grevă chiar luni, în prima zi de protest.

La structura GPP „Pinocchio” astăzi s-a lucrat ca într-o zi normală, în timp ce la structurile GPP „Dumbrava Minunată” și GPP „Licurici” personalul didactic a fost în grevă.

Începând de marți, 23 mai, trei grupe își reiau activitatea la GPP „Dumbrava Minunată”.

Mai puțin de 40 de cadre didactice, din cele peste 300, nu s-au raliat grevei generale de la nivelul municipiului Fălticeni, unul dintre aceștia susținând cursuri pe internet, prin platformă educațională.

Greva din educație continuă și marți.

Sindicatele au respins oferta Guvernului, însă ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că așteaptă un răspuns și că Guvernul este „deschis la dialog oricând”.

Sindicaliștii afirmă că greva generală din învățământ va continua până când vor primi din partea Guvernului „soluția credibilă” pentru revendicărilor salariale.

Ei vor ca un profesor debutant să aibă un salariu de 4.000 de lei, iar un profesor la final de carieră să primească 7.000 de lei.

ȘTIRI