Grenadă găsită în curtea unei case din comuna Cornu Luncii. Proiectilul era în stare perfectă de funcționareRural

Grenadă găsită în curtea unei case din comuna Cornu Luncii. Proiectilul era în stare perfectă de funcționare

       Accesări: 2195

Au avut parte de surpriza vieții. Un proiectil neexplodat a fost descoperit luni, 18 mai, de o familie din comuna Cornu Luncii. Peste grenada defensivă au dat chiar în curtea casei lor, aflată în satul Brăiești, în timpul unor activități agricole.

Proprietarii gospodăriei și-au dat seama că obiectul metalic este un element de muniție, iar dintre membrii familiei a sunat la 112.

Un echipaj de poliție a ajuns la fața locului.

Oamenii legii au solicitat sprijinul pirotehniștilor din cadrul ISU Suceava.

După asanarea terenului, echipajul pirotehnic a ridicat muniția, pe care au transportat-o și au depozitat-o în condiții de maximă siguranță până la distrugerea ei într-un poligon autorizat.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Proiectilul datează din Al Doilea Război Mondial. Specialiștii ISU spun că grenada era în stare perfectă de funcționare.

Pe durata intervenției, polițiștii au asigurat perimetrul de siguranță.

Pirotehniștii ISU Suceava au distrus la ultima acțiune, desfășurată în urmă cu o săptămână, 800 de proiectile din Primul Război Mondial.

ȘTIRI