Focar de pestă porcină în Dolhasca. Zeci de porci mistreți vor intra în bătaia puștii vânătorilorRural

Focar de pestă porcină în Dolhasca. Zeci de porci mistreți vor intra în bătaia puștii vânătorilor

       Accesări: 4921

Alertă la DSVSA. Pesta porcină a reapărut în zona Fălticeni, un nou focar fiind depistat la Dolhasca. Specialiștii au luat primele măsuri și urmează să aplice un plan specific acestei situații.

Focarul a fost declarat de autoritatea sanitar veterinară suceveană după ce patru porci mistreți morți au fost descoperiți pe fondul de vânătoarea Valea Poienii.

Primele două exemplare au fost găsite fără viață în urmă cu două zile, pe 2 februarie, iar altele două au fost indentificate miercuri.

„Avem un focar confirmat la Dolhasca de pestă porcină. În ultimele două zile au fost găsiți patru porci mistreți morți într-un fond de vânătoare.”, a explicat Mihai Voloșeniuc, directorul ANSVSA Suceava. „Am lansat un plan de măsuri specific acestei situații și vom monitoriza cu atenție ceea ce se întâmplă. Am făcut o ședință cu reprezentanții Biroului Tehnic, cu personalul Gărzii Forestiere, cât și responsabilii fondurilor de vânătoare din zona aceasta.”

Voloșeniuc a mai spus că zona infectată se întinde pe o rază de 8 kilometri, în jurul locului unde s-au găsit mistreții morți.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

În perioada următoare se vor intensifica patrulele și se vor organiza acțiuni de vânătoare, ca parte a planului de măsuri amintit.

Toți mistreții identificați în spațiul delimitat de specialiștii ANSVSA Suceava vor intra în bătaia puștii. Mihai Voloșeniuc a precizat că fondul afectat de pesta porcină aparține AVJPS, acesta fiind fond de tranzit aflat la limita județelor Suceava, Iași și Botoșani.

În ceea ce privește măsurile aplicate la nivelul gospodăriilor din Dolhasca, șeful autorității sanitar veterinare susține că se efectuează deja un recensământ al tuturor porcilor crescuți în gospodării.

ȘTIRI