Fălticeneanul Iulian Radu este noul șef al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. SuceavaLocal

Fălticeneanul Iulian Radu este noul șef al Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Suceava

       Accesări: 2869

Un pas important în carieră. Comisarul șef Iulian Radu devine șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava. Ofițerul, originar din municipiul Fălticeni, preia această funcție începând cu 1 mai 2023, în urma concursului susținut pe 20 aprilie.

Cinci candidați s-au înscris pentru acest post.

Iulian Radu a obținut nota cea mai mare, 8.25, următorii doi candidați primind nota 6,28 și, respectiv, 6,06, în timp ce alți doi candidați nu s-au prezentat la concurs.

În ultimele 12 luni, Iulian Radu a ocupat același post, ca interimar, fiind împuternicit la conducerea serviciului în funcție până la organizarea examenului.

25 de ani petrecuți în structurile MAI

Absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, promoția 1994-1998, fălticeneanul Iulian Radu continuă să-și dezvolte competențele profesionale cu un curs postuniversitar de Criminologie și un Master în Management organizațional și al resurselor umane.

Debutează în structurile Ministerului Administrației și Internelor la Brigada 23 Jandarmi București, iar un an mai târziu va activa în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi.

Din anul 2001 intră în structurile IPJ Suceava, la Biroul de Ordine Publică.

Între anul 2004 și 2007 este șef al Poliției Rutiere din județul Suceava, iar din anul 2007 devine adjunct șef al Detașamentului de Poliție pentru Intervenție Rapidă (D.P.I.R.).

Doi ani mai târziu devine Șef Biroului Silvic din cadrul IPJ, apoi Șeful Biroului Ordine Publică din mediul rural. Din anul 2012 este împuternicit ca șef al SPR Preutești, iar în anul 2014 în revine, prin concurs, aceeași funcție.

Pentru scurte perioade de timp activează ca șef adjunct al Poliției Municipiului Fălticeni, iar din 14 martie 2022 și până în prezent este împuternicit să conducă destinele S.A.S.

Comisarul șef Iulian Radu are, la cei 47 de ani, o carieră de 22 de ani în Poliția Română. la care se adaugă alți trei ani în Jandarmeria Română.

În ceea ce privește experiența acumulată în structurile de intervenție, noul șef al S.A.S. Suceava are șapte ani petrecuți în acest domeniu ce presupune îndeplinirea unor misiuni foarte dificile.

Ce este SAS?

Serviciul pentru Acțiuni Speciale (S.A.S) este o structură de poliție din cadrul IPJ Suceava, ai cărei membri sunt special selectați, echipați și antrenați pentru executarea misiunilor cu grad ridicat de risc, atunci când celelalte structuri de poliție sunt limitate ca și capabilități logistice sau tactice.

Serviciul pentru Acțiuni Speciale are, în principal, următoarele atribuții:

  • Participă la acțiuni planificate sau de prim-respondent, pentru prinderea infractorilor periculoși, violenți sau înarmați;
  • Sprijină acțiunile celorlalte unități de poliție atunci când desfășoară activități specifice, în zone rău famate sau în locurile unde au fost comise infracțiuni grave;
  • Intervine prin tehnici de negociere și asalt, pentru eliberarea persoanelor sechestrate, lipsite de liberate în mod ilegal sau a ostaticilor;
  • Acționează prin procedee specifice pentru imobilizarea suspecților baricadați în locuințe;
  • Execută protecția martorilor amenințați sau vulnerabili;
  • Sprijină pregătirea polițiștilor, pe linie de trageri cu armamentul din dotare, imobilizarea persoanelor agresive, extragerea unui suspect care opune rezistență dintr-un autoturism;
  • Participă la limitarea efectelor accidentelor de amploare, calamităților naturale și catastrofelor.

ȘTIRI