Pregătirile au intrat în linie dreaptă. Cel mai important eveniment local va debuta peste două săptămâni, iar autoritățile locale au stabilit deja bugetul necesar organizării Zilelor Municipiului Fălticeni. Manifestarea debutează la jumătatea acestei luni și va aduce în fața publicului concerte, evenimente culturale, competiții sportive și activități dedicate tuturor categoriilor de vârstă.
Zilele Municipiului, ediția 2026, sunt organizate de Primăria Municipiului Fălticeni și Consiliului Local Fălticeni.
Potrivit proiectului de hotărâre, adoptat cu votul aleșilor locali, organizarea întregului program presupune cheltuieli de 360.700 de lei, iar parte din această sumă fiind deja acoperită din sponsorizări.
Până în prezent, organizatorii au atras 60.000 de lei din sponsorizări, astfel încât contribuția din bugetul local va fi mai redusă decât valoarea totală a evenimentului.
Cea mai consistentă alocare financiară este destinată spectacolelor artistice, punctul central al manifestărilor.
Pentru onorariile artiștilor invitați, inclusiv ale interpreților de muzică populară, precum și plata prezentatorului, este prevăzută suma de 148.500 de lei, adică peste 40% din bugetul evenimentului.
Concertele vor avea loc pe platoul Stadionului „Nada Florilor”, unde sunt așteptați, ca în fiecare an, mii de spectatori.
Un alt capitol important al bugetului este dedicat performanței în educație. Administrația locală alocă 60.000 de lei pentru premierea elevilor care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională și Bacalaureat, gest prin care municipalitatea își propune să răsplătească munca și rezultatele tinerilor studioși.
Tot în cadrul sărbătorii municipiului va avea loc și tradiționala Nuntă de Aur, eveniment embelmatic al manifestării.
Cele 60 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi sărbătorite în cadrul unei festivități speciale, pentru care au fost alocați 52.000 de lei, sumă ce acoperă atât premiile acordate familiilor aniversate, cât și masa festivă organizată în onoarea lor.
Programul din acest an pune accent și pe promovarea tradițiilor.
Festivalul Interjudețean de Folclor „Șezătoarea Copiilor” va reuni aproximativ 300 de participanți, iar pentru organizarea acestuia a fost prevăzut un buget de 21.000 de lei. În plus, copiii prezenți la festival vor primi dulciuri, pentru care au fost alocați încă 11.000 de lei.
Manifestările vor fi completate de competiții sportive și evenimente dedicate pasionaților de automobilism.
Turneul de tenis de masă beneficiază de un buget de 1.700 de lei, iar cel de tenis de câmp de 2.600 de lei. Totodată, evenimentul „Roți Legendare”, programat la finalul săptămânii festive, va primi aproximativ 14.000 de lei.
În buget sunt incluse și cheltuielile pentru organizarea propriu-zisă a manifestărilor. Astfel, 35.000 de lei vor fi cheltuiți pentru spectacolul de artificii care va încheia sărbătoarea orașului, 10.000 de lei sunt alocați promovării evenimentului, iar 5.000 de lei reprezintă fondul destinat cheltuielilor neprevăzute.
Ediția 2026 va avea loc între 14 și 20 iulie.
Platoul Stadionului „Nada Florilor” va găzdui concertele și spectacolele artistice, în timp ce pe gazonul stadionului va fi amenajat parcul de distracții, ce va fi deschis mai devreme și anul acesta.
Prin programul pregătit, organizatorii își propun să îmbine divertismentul, tradițiile și recunoașterea meritelor unor categorii importante din comunitate, astfel încât Zilele Municipiului să fie un eveniment reprezentativ.






