Comuna Mălini omagiază memoria Regelui Carol I printr-o statuie amplasată în Pasul montan StânișoaraRural

Comuna Mălini omagiază memoria Regelui Carol I printr-o statuie amplasată în Pasul montan Stânișoara

       Accesări: 82

Un monument care unește trecutul cu prezentul. Comuna Mălini are acum un nou reper istoric, ce îmbogățește zestrea acestei așezări de la poalele Munților Stânișoara. Autoritățile locale au amplasat Statuia Regelui Carol I în Pasul Stânișoara, în zona popasului turistic unde se află și monumentul „Crucea Talienilor” și un punct belvedere.

El al doilea monument ridicat la inițiativa primarului Petru Nistor pe amplasamentul situat la limita comunei Mălini cu localitatea Borca, într-un spațiu cu semnificații aparte pentru mălineni.

Sculptura, opera artistului Răzvan Andrei Ghiță, este realizată în mărime naturală, din bronz.

Prin această inițiativă, administrația locală își propune să pună în valoare patrimoniul istoric al comunei și să transforme Pasul Stânișoara într-un punct de interes pentru cei care doresc să descopere atât frumusețea peisajului montan, povestea Drumului Talienilor și cei care au făcut posibilă construirea lui.

Legătura istorice dintre Regele Carol I și localitatea Mălini, care înainte de perioada antebelică făcea parte din Domeniile Coroanei, este una dintre motivațiile acestei inițiative care reamintește de statutul deosebit pe care comuna Mălini l-a avut în acea perioadă, localitate vizitată și de Regina Maria.

Autoritățile locale consideră că noua statuie reprezintă un gest de respect față de unul dintre cei mai importanți suverani ai României și modalitatea prin care readuc în atenția publicului istoria locului.

Legătura dintre Regele Carol I și comuna Mălini începe acum peste 100 de ani în urmă.

În timpul domniei sale i-a naștere Drumul Talienilor, ruta strategică și economică ce traversează Munții Stânișoarei și face legătura între Valea Moldovei și Valea Bistriței, actualele județe Suceava și Neamț, unind practic localitatea Mălini de comuna Borca, aceasta din urmă fiind tot parte componentă din Domeniile Coroanei.

Realizarea acestui drum i-a oferit comunității din Mălini posibilitatea dezvoltării schimburilor economice și comunicațiilor.

Pentru construirea traseului montan, considerat extrem de dificil la acea vreme, cunoscut și sub denumirea de Drumul Vitoriei Lipan, la ordinul Regelui Carol I au fost aduși adus muncitori și ingineri italieni.

În memoria acestora, încă din acea perioadă, s-a ridicat monumentul Crucea Talienilor, distrus mai târziu de soldații ruși.

Prin amplasarea statuii Regelui Carol I în Pasul Stânișoara, autoritățile locale își propun să pună în valoare patrimoniul istoric al zonei și să completeze ansamblul de obiective turistice din această parte a județului Suceava.



ȘTIRI