Incident în comuna Dolhești. Un bărbat băut și fără permis s-a izbit într-un cap de pod. Un polițist l-a imobilizatRural

Incident în comuna Dolhești. Un bărbat băut și fără permis s-a izbit într-un cap de pod. Un polițist l-a imobilizat

       Accesări: 1628

Condusul autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice este deja un sport local. Nu este săptămână fără ca polițiștii din zona Fălticeni să nu întocmească unul sau mai multe dosare penale pe linia unor astfel de infracțiuni la regimul rutier. Cel mai recent caz s-a petrecut pe raza comunei Dolhești, unde un bărbat și-a încheiat aventura la volan cu avarierea mașinii.

S-a întâmplat sâmbăta trecută, în jurul orei 21:30.

Polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești, aflându-se în serviciul de patrulare au fost sesizați telefonic despre producerea unui accident rutier pe raza satului Dolheștii Mari, comuna Dolhești.

Oamenilor legii li s-a relatat că accidentul este soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare sub influența băuturilor alcoolice.

În urma cercetările efectuate, agenții au stabilit pe data de 25 noiembrie, în jurul orei 21.15, un bărbat din sat Basarabi, comuna Preutești, în timp ce conducea autoturismul pe un drum comunal din satul Dolheștii Mari a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând într-un cap de pod aflat pe partea stângă a părții carosabile.

Conducătorul auto a încercat să iasă din șanț, făcând mai multe manevre cu autoturismul din șanț, fără succes.

Un polițist din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Gura Humorului, aflat în timpul liber, s-a nimerit să treacă prin acel loc, observând situația de fapt.

Agentul și-a dat seama că șoferul se află, în mod vizibil, sub influența băuturilor alcoolice și că reprezintă o amenințare pentru siguranța rutieră. Agentul n-a stat prea mult pe gânduri, procedând la interceptarea și imobilizarea conducătorului auto.

Imediat au fost anunțați lucrătorii de poliție de serviciu din cadrul SPR 12 Preutești.

În urma verficării documentelor, s-a constatat că șoferul este un bărbat din sat Basarabi, comuna Preutești.

Totodată, cu ocazia verificării in bazele de date ale poliției, lucrătorii SPR 12 Preutești au stabilit că bărbatul nu este posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto emana halenă alcoolică, el fiind testat cu etilometru. Rezultatul indicat de aparat a fost de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurilor, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ȘTIRI