Eveniment cu parfum de tradiții. Autoritățile Comunei Râșca au inaugurat noul Centru Cultural din satul JahaliaRural

Eveniment cu parfum de tradiții. Autoritățile Comunei Râșca au inaugurat noul Centru Cultural din satul Jahalia

       Accesări: 709

Un nou obiectiv destinat oamenilor de la sat, iubitori de tradiție și frumos. După îndelungi eforturi și așteptări acumulate în câțiva ani buni, Comuna Râșca are primul său Centru Cultural. Este un obiectiv izvorât dintr-un proiect menit să îmbogățească zestrea locală, ce mai include un Cămin Cultural în satul reședință și Căminul Cultural Slătioara, aflat de câteva săptămâni în construcție.

Noul obiectiv este ridicat în satul Jahalia și are ca principal scop revigorarea tradițiilor și manifestărilor artistice.

În egală măsură vor fi organizate acțiuni diverse pentru îmbogățirea vieții culturale din comunitate.

Deschiderea noului Centru Cultural Jahalia, așteptată cu interes de mai mulți localnici, a fost marcată duminică, 1 octombrie, printr-un eveniment de suflet. Organizatorii, Primăria Comunei Râșca, Consiliul Local Râșca și Parohia Sfinții Apostoli Petru și Pavel, au ținut să aibă parte de momente aparte, în care emoția, bucuria și cântecul au dominat atmosfera manifestării.

Pentru unii dintre locuitorii comunei, printre care primarul Ionuț Andreica și profesorul doctor Mihaela Grădinariu, finalizarea Centrului Cultural este un vis împlinit.

Mahanu Design

Parfum de toamnă și aer de sărbătoare

Îmbrăcați în port popular, ca într-o zi de sărbătoare, invitații au pășit, alături de gazde, în noul Centru Cultural alături de artiștii locali.

Pe hol au fost expuse costume, drapele și coșuri pline cu roadele toamnei, sala de spectacole fiind ornată cu numeroase flori.

Evenimentul de deschidere a inclus mai multe momente speciale, printre care sfințirea localului de un sobor de preoți, acordarea de diplome unor profesori și o slujbă de pomenire pentru cei trecuți din viață, apoi debutul grupului sătesc „Țărăncuțele”, un recital al tinerelor talente locale și o masă câmpenească la final de program.

Început în mandatul fostului primar Ion Bosînceanu, proiectul, trecut prin numeroase „filtre” de natură birocratică, a fost finalizat de actualul edil Ionuț Andreica.

La eveniment au participat Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, senatorul Dan Cadariu, alături de numeroși localnici.

Ca un gest de normalitate, primarul Andreica l-a invitat la deschidere pe fostul edil Bosînceanu, fiecare vorbind despre trecutul acestui proiect și greutățile pe care le-au întâmpinat.

Recunoștință pentru profesori

Așezat pe temelia unei școli, noul Centru Cultural i-a adunat, din nou, într-o zi de toamnă pe învățători.

Pe scenă au fost invitați atât cei care au profesat la începuturile școlii, cât cei care au predat aici spre finalul existenței unității de învățământ.

Cadrele didactice au primit „Diplome de Recunoștință” din partea Parohiei Sfinții Petru și Pavel din satul Jahalia.

Acestea au rememorat clipele frumoase, etape ale carierei lor, dar și câteva repere importante din viața fostei Școli Primare Jahalia.

Aceleași diplome au mai primit primarul și viceprimarul comunei Râșca, președintele Gheorghe Flutur și senatorul Dan Cadariu, membrii grupurilor „Flori de Măr” și „Țărăncuțele”.

Un centru modern pentru tradiții și cultură

Noul obiectiv este nu este un simplu Cămin Cultural, ci un Centru Cultural deoarece integrează mai multe componente. Obiectivul este organizat ca un complex cu mai multe săli, unde există o bibliotecă, sala costumelor populare, sala artiștilor, sala de protocol și sala de spectacole.

Aceasta din urmă dispune de 100 de locuri, iar în viitorul apropiat vor fi organizate evenimente culturale, artistice și muzicale.

Un calendar bogat în manifestări se prefigurează pentru următoarea perioadă.

Tinerii, adulții și bătrânii implicați în activități cultural-muzicale vor putea face aici repetiții și vor putea susține, cu diferite ocazii, spectacole.

Nu doar bine cunoscutul grup bărbătesc „Flori de Măr” va fi elementul central al viitoarelor acțiuni culturale, ci și proiecte mai noi, destinate formațiilor de tineri, aflați sub „bagheta” neobositei Mihaela Grădinaru care promovează tradiția, folclorul și autenticul.

Școală veche s-a transformat într-un așezământ cultural

Noul obiectiv are, în esența lui, fibra fostei Școli Primare Jahalia, poveste întipărită în sufletele multor localnici. Profesorii au format oameni destoinici.

Pe atunci, actul educațional înseamnă activitate într-o singură sală de curs, cu dotări modeste, unde învățau patru generații diferite.

Închisă acum 20 de ani, pe fondul scăderii populației școlare, unitatea de învățământ a fost transformată într-un așezământ cultural.

Sala de clasă a devenit sala de spectacole, iar odaia învățătorului, locuința de serviciu unde își ducea traiul de zi cu zi, alături de familie, este acum integrată în clădirea modernă.

Curtea școlii și-a păstrat verdele viu, un loc unde, într-o pauză de spectacol te poți bucura de aer curat, soare și de farmecul acestui sat aflat la capăt de drum.

Amintirile legate de vechea școală sunt încă proaspete în memoria foștilor profesori și elevi care duc dorul acelor vremuri.

ȘTIRI