Elevii Școlii ”Nicolae Stoleru” Baia au participat într-un proiect care combate segregarea din mediul educaționalEducație

Elevii Școlii ”Nicolae Stoleru” Baia au participat într-un proiect care combate segregarea din mediul educațional

       Accesări: 465

Școala este locul unde se modelează și formează noua generație. Accesul la educație este garantat prin lege, iar unul dintre cei mai nocivi factori este segregarea. Împotriva acestui tip de acțiune discriminatorie s-au manifestat și elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Stoleru”, împreună cu alte câteva mii de elevi din țară.

Unitatea de învățământ din comuna Baia a participat într-un proiect național, derulat de Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC), întitulat „Școala pentru toți copiii!” și ale cărui principale coordonate au fost prevenirea și combaterea segregării.

Autorii proiectului și-au propus creșterea gradului de conștientizare în rândul factorilor decizionali în asigurarea educației incluzive, în rândul părinților și victimelor segregării, precum și a publicului larg privind impactul segregării la nivel personal, educațional și asupra societății.

În egală măsură, prin același proiect, s-a dorit accentuarea importanței dreptului egal la educație de calitate, identificarea și raportarea discriminării elevilor romi în mediul școlar.

Proiectul „Școala pentru toți copiii!” a culminat cu un dans în grup, desfășurat pe terenul de sport, la care au participat 50 de elevi ai școlii din Baia.

Mahanu Design
Livrare Pizza, Kebab - Falticeni

Prin această activitate, elevii au transmis un mesaj puternic de unitate în fața oricăror acțiuni de segregare.

La nivel național au participat peste 2.400 de elevi din 11 județe ale țării.

Pentru realizarea conceptului grafic au fost folosite afișe, pliante și șepci. Campania va fi încheiată cu realizarea unui film de scurt metraj privind segregarea școlară prin includerea unor testimoniale ale elevilor din școlile segregate.

Materialele video realizate de cele 33 de unități de învățământ din cele 11 județe pot fi vizionate, votate și distribuite de pe pagina proiectului. Acestea intră în competiția pentru cea mai apreciată și creativă activitate.

Câștigătorii acestei activități vor fi anunțați pe 5 mai, în funcție de interacțiunile, aprecierile și distribuirile publicului larg.

La nivelul județului Suceava au participat peste 500 de elevi, din cele cinci unități de învățământ partenere, Școala Gimnazială ”Nicolae Stoleru” Baia, Școala Gimnazială nr. 2. Marginea, Școala Gimnazială ”Dimitrie Păcurariu” Șcheia, Școala Gimnazială Dornești și Școala Gimnazială nr. 1. Vatra Dornei, la acțiunea de dans în grup (flashmob) din cadrul proiectului ”Școala pentru toți copiii!”

Fiecare unitate de învățământ și-a regizat propriul film de prezentare, fondul muzical fiind selectat funcție de dorința elevilor participanți.

În cadrul aceluiași proiect, Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară a lansat în luna august 2021 campania de informare și conștientizare „Şi la Şcoală Suntem Toţi la Fel!”, care include organizarea unor sesiuni de informare, cu cadrele didactice din cele 11 județe, organizarea de sesiuni pentru informarea părinților și a membrilor comunităților unde au fost identificate cazuri de segregare.

Campania va fi încheiată cu realizarea unui film de scurt metraj privind segregarea școlară prin includerea unor testimoniale ale elevilor din școlile segregate.

În vara anului trecut s-a lansat campania de informare și conștientizare „Şi la Şcoală Suntem Toţi la Fel!” din cadrul proiectului amintit, care include organizarea unor sesiuni de informare cu cadrele didactice, organizarea de sesiuni pentru informarea părinților și a membrilor comunităților unde au fost identificate cazuri de segregare.

Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO), în parteneriat cu Asociația Consultanților în Dezvoltare Comunitară (ACDC), derulează acest proiect în 10 județe: Botoșani, Brașov, Constanța, Cluj, Iași, Ialomița, Maramureș, Mureș, Prahova și Suceava și municipiul București.

ȘTIRI