Elevii și profesorii Colegiului Național „Nicu Gane” au marcat Ora Pământului. Discuții asupra viitorului planeteiEducație

Elevii și profesorii Colegiului Național „Nicu Gane” au marcat Ora Pământului. Discuții asupra viitorului planetei

       Accesări: 241

Am sărbătorit-o, ca în fiecare an, la Colegiul Național ”Nicu Gane” sub același însemn „Our Planet, our future”. Străbatem o incitantă epocă a cunoașterii. Primăvăraticele Zile și Ore în care celebrăm Pământul, Apa, Mediul pornesc entuziast în lumina solară a lunilor martie și aprilie.

În zi de 25 martie, zi de Bunavestire, suntem din nou împreună la ceas de seară în lumină naturală, economisind energia electrică. Pornim la drum printr-o scurtă ierarhizare științifică a epocilor după consumul de energie.

De aceea este necesară discuția asupra viitorului planetei noastre.

Deci, ieșirea din Matrix. Suntem gata să ridicăm pânzele și să pornim spre stele (Carl Sagan). Cine vor fi învingătorii și cine vor fi învinșii viitorului?

Staționăm pe revoluția computerelor, frecvența roboților, fizica energiilor înalte, tranzacționările online, piramida corporatistă, gulerele albe, un capitalism intelectual, statutul muncilor repetitive.
Imperiile viitorului vor fi imperii ale minții (Churchill).

Întâlnim un mănunchi de tehnologii. E o oglindă în care se reflectă zonele luminoase și întunecate. Puterea computațională este imensă. Se credea că AI va rezolva problema încălzirii globale. Acum o agravează.

De la vrăjire la dezvrăjire. Chiar bunele intenții ale lui Musk & company lasă de gândit. Lumea inovatorilor și a salvatorilor de la Silicon Valley acționează perpetuu.

Roboții sunt asistenți domestici automatizați. N5-5 e primul robot proiectat să facă orice, de la baby sitting la gătit, produs la ROBOTICS, cea mai puternică companie.

Primul robot industrial, 1956.
ASIMO, robot umanoid construit la Honda (acronim) 1,20 m înălțime, cântărește 54 kg, băiețel echipat cu cască cu vizieră neagră și rucsac. Merge, aleargă, urcă trepte, vorbește, recunoaște, e poliglot. Robotul umanoid sau cel android cu formă umană (Čapek l-a denumit prescurtat Bot).

Din 2019, nanoroboți. Din 2022, robot umanoid cu inteligență artificială.

Roboții umanoizi detectează și înțeleg reacțiile oamenilor și prin voce și gesturi comunică emoțional. Ei au senzori de detecție ultrasofisticați. Ei creează un mediu interactiv și motivant, oferind chiar și servicii educaționale.

Cheia viitorului? Înțelepciunea.

ȘTIINȚA acumulează cunoștințele mai repede decât acumulează societatea ÎNȚELEPCIUNE.
Plutim într-un ocean de informații… Viitorul e ca un tren uriaș de marfă. Îi auzim șuieratul… Aici urcăm… Sunt în scaunul mecanicului de locomotivă.

Reacția tinerilor: Vreau în tren. Trenul acesta reprezintă viitorul meu. Este destinul meu. Puneți-mă în scaunul mecanicului de locomotivă.

Încotro se îndreaptă omenirea?

Știința e o sabie cu două tăișuri. Depinde de înțelepciune.

Au susținut partea teoretică prin intervenții Dăscălescu Raluca Elena, Brăneanu Simina, Antohi Luciana, Ferariu Nicoleta, Anton Lois, Vîrlan Ilie, Lazăr Andrei, Bordei Loredana, Grădinaru Angelica, Mărănducă Selena, Bejinaru Maria, Melinte Roxana, Drobotă Bianca, Sandu Andrei, și Smiley.

Au asigurat scenografia și tehnologia: Melinte Roxana (robot), Sandu Andrei (robot), Ferariu Nicoleta (origami), Anamaria Vultur, Lazăr Andrei, Grădinaru Angelica, Antohi Luciana, Avăcăriței George, Zancu Cristian, Tihan Cristina, Irmioaia Raul, Irimeasa Petruța, Iurea Iustin, Zodieriu Iustina, Bejinaru Maria, Andreș Rebeca, Bordei Loredana (a X-a B) și Avădănii Elena (robot și gulguțe), Popovici Anastasia (robot), Daschievici Adriana (a X-a G).

Au interpretat piese muzicale Radu Diana, Dominte Giulia, Ciuntu Daniel (Vioară), Țibulcă David (chitară), grupul vocal al clasei a IX-a G Irina Monoran (Chitară), Filuță Roberta, Lature Patrisia, Tîrziu Teona, Ichim Teona, Roșu Roxana, Drobotă Denisa, Apăvăloaiei Diana și corala clasei a X-a B.
Au înălțat lampioane în careu Lazăr Andrei și mulți colegi din a X-a B, elevi din a IX-a G, a IX-a E și a X-a G.

Au participat în cursa ciclistă elevii: Grigoraș Alexandru, Bertea Adrian, Zancu Cristian, Iurea Iustinian, Pădureț Rareș, Jorea Daniel, Croitoriu Serafim, Emilian Parasca și Bejinari Valeria însoțiți de profesorii Codrin Bența și Sorin Gafencu

Au onorat cu prezența profesorii: director Codrin Bența, Otilia Grădinariu, Primăvara Bența și Dimitrie Filip.

Proiect susținut de elevii claselor a X-a B, a X-a G, a IX-a E și a IX-a E în fața elevilor din Amfiteatru.

ȘTIRI