Duminică binecuvântată la Mănăstirea Buciumeni. Slujbă arhierească oficiată de Prea Sfințitul DamaschinReligie

Duminică binecuvântată la Mănăstirea Buciumeni. Slujbă arhierească oficiată de Prea Sfințitul Damaschin

       Accesări: 3882

Rugăciunea, harul și pacea s-au unit în liturghia de la sfârșitul săptămânii. Maicile de la Mănăstirea Buciumeni și creștinii care vin aici, ca să-și caute pacea sufletului, l-au avut în mijlocul lor pe Prea Sfințitul Damaschin pentru câteva ore de înălțare spirituală. Cu toate că n-a fost zi de sărbătoare, prezența ierarhului, aducătoare de bucurie și binecuvântare arhierească în ultima duminică din luna ianuarie, a încununat în mod desăvârșit slujba.

Preotul protosinghel Petru, părintele protopop Adrian Dulgheriu și stareța Maria Mălăiescu l-au întâmpinat pe episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei, în timp ce un credincios i-a urat bun venit, aducând pe brațe, în semn de ospeție, pâinea și sarea spre binecuvântare.

Pășind în biserica plină cu oameni, ierarhul s-a bucurat de aceeași primire călduroasă.

Sfânta Liturghie și-a urmat cursul firesc, iar spre final Prea Sfințitul Damaschin a ținut un cuvânt de învățătură, tâlcuind un fragment din Sfânta Evanghelie.

Ierarhul a oficiat duminică, 28 ianuarie, în cadrul Sfintei Liturghii Arhierești, și hirotonia unui diacon.

Mahanu Design

La Sfânta Liturghie au mai participat diaconii Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou și părintele ieromonah Varlaam.

După slujbă, episcopul vicar a vizitat Așezământul social al mănăstirii, unde viețuiesc aproximativ 30 de bunicuțe rămase fără familii.

Așezată într-o oază de liniște, în poiana Dumbrava Minunată, la marginea orașului Fălticeni, mănăstirea Buciumeni este ridicată în jurul ctitoriei făurite în urmă cu peste 300 de ani.

Biserica din lemn, datată la anii 1700-1706, a trecut prin patru restaurări și îmbunătățiri, în anii 1824, 1884, 1930, iar ultima în 2015.

În 1993 câteva maici de la Râșca, care slujiseră la biserica din Buciumeni vreme de 18 ani, au solicitat transformarea lăcașului în schit de maici.

Din mai 1994 s-a înființat schitul Buciumeni, cu obște de monahii, iar din septembrie 1998 schitul Buciumeni are regim de mănăstire.

ȘTIRI