Sărbătoare cu suflet românesc. Credință și tradiția se împletesc armonios în biserica Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina din Rădășeni, biserica voievodală, unde de peste 400 de ani flacăra rugăciunii este nestinsă. Cu ocazia Praznicului Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscut în popor și sub numele de Sânziene, creștinii parohiei au marcat și Ziua Iei, transformând lăcașul istoric într-un adevărat altar al spiritualității și identității românești.
Răspunzând invitației preotului paroh Georgian Rotar, credincioșii au venit la Sfânta Liturghie îmbrăcați în ie, purtând cu mândrie unul dintre cele mai prețioase simboluri ale satului românesc.
De la cei mai mici până la cei mai vârstnici, oamenii au adus în biserică nu doar frumusețea costumului popular, ci și dragostea pentru tradițiile păstrate din străbuni.
Sub bolțile bisericii voievodale din Rădășeni, păstorită de preoții Constantin și Georgian Rotar, rugăciunea de sărbătoare a fost însoțită de emoția unei comunități unite. Chipurile oamenilor îmbrăcați în ii, culorile cusăturilor tradiționale și atmosfera de sărbătoare au creat un tablou deosebit, în care trecutul și prezentul s-au întâlnit.
Ia românească, simbol al identității românești, este în această zi mai mult decât un veșmânt tradițional. Este un semn al respectului față de rădăcini, față de înaintași și față de valorile care au dat frumusețe satului românesc de-a lungul timpului.
Un moment aparte al zilei a fost oferit de copiii din parohie, care au pregătit un mic recital de cântece creștine. Cu glasurile lor curate și emoția specifică vârstei, cei mici au adus bucurie în inimile tuturor celor prezenți, demonstrând că dragostea pentru credință și tradiție se cultivă încă din copilărie.
La finalul slujbei, credincioșii au primit buchete de sânziene, flori ce amintesc de frumusețea și simbolistica acestei sărbători iubite în popor. Gestul esre unul simplu, dar încărcat de semnificație, legând sărbătoarea bisericească de tradițiile vechi ale comunității.
Pentru parohia din satul Rădășeni, dubla sărbătoare de astăzi face parte din buchetul frumoasele obișnuințe pregătite la ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Este un moment în care oamenii se adună nu doar pentru rugăciune, ci și pentru a-și reafirma dragostea față de cultura și identitatea românească.
Astfel de inițiative, prin care credința și tradiția sunt puse împreună în valoare, dau viață comunităților și păstrează vii lucrurile cu adevărat importante.
Ziua de 24 iunie are un ecou parte în satul Rădășeni, este mărturia că ia românească, cântecul creștin și credința rămân parte din sufletul unei comunități care își cinstește trecutul și privește cu încredere spre viitor.









